Andrei Bănuță a făcut noi dezvăluiri despre povestea sa de iubire și despre persoana care ocupă un loc special în inima lui. Cântărețul a recunoscut că sentimentele pentru această femeie sunt atât de puternice, încât a ajuns să ia în calcul, pentru prima dată, ideea de a se căsători.
Chiar dacă relația nu s-a concretizat până acum în forma pe care și-ar fi dorit-o, artistul spune că dragostea pe care i-o poartă acestei femei va rămâne parte din viața sa.
La doar 26 de ani, Andrei Bănuță se numără printre artiștii tineri care au cunoscut rapid succesul. El a adunat în jurul său un număr impresionant de fani. Deși este o prezență tot mai cunoscută în industria muzicală, artistul a ales să își țină viața privată departe de lumina reflectoarelor.
Andrei Bănuță nu formează, în acest moment, un cuplu oficial. Chiar și așa, artistul a lăsat să se înțeleagă că în viața sa există o femeie cu un rol aparte. Sentimentele pe care i le poartă nu s-au stins, chiar dacă povestea lor nu a ajuns să se transforme într-o relație.
Cântărețul a vorbit și despre impactul pe care această femeie l-a avut asupra sa. Potrivit mărturisirilor sale, ea este cea care i-a schimbat perspectiva asupra vieții de cuplu și l-a făcut să ia în calcul, pentru prima dată, posibilitatea căsătoriei.
„Nu sunt gelos sau posesiv, pentru că nu am un context de genul. A existat o fată care m-a făcut să mă gândesc la căsătorie. O femeie pe care o iubesc și pe care o să o iubesc toată viața mea, cu care nu s-au potrivit niciodată lucrurile așa cum ne-am fi dorit”, a declarat Andrei Bănuță, la emisiunea „Furnicuțele”.

Pentru Andrei Bănuță, povestea dintre ei pare să aibă încă un capitol nescris. Artistul nu exclude posibilitatea ca cei doi să ajungă din nou unul în preajma celuilalt. Totuși, el preferă să lase lucrurile să evolueze firesc, fără să forțeze o eventuală reîntâlnire.
„Dacă e să sfârșim amândoi, sunt sigur că, dacă Dumnezeu a pregătit, așa o să se întâmple. Toată întâlnirea noastră, cum ne-a condus viața de fiecare dată și cum am încercat să ne uităm și nu am reușit, cumva… e clar că este dirijat de undeva de sus. Din ce mi-a spus, și ea simte la fel”, a mai spus artistul.