Francezii au decis: Roland Garros amânat pentru toamna acestui an!

Francezii au decis: Roland Garros amânat pentru toamna acestui an!
Începe Roland Garros! Simona Halep și Rafael Nadal sunt favoriți

Francezii au făcut anunțul așteptat. Turneul de tenis de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, care era prevăzut a se desfășura în perioada 24 mai – 7 iunie, a fost reprogramat în intervalul 20 septembrie – 4 octombrie.

„Pentru a garanta sănătatea şi siguranţa tuturor celor implicaţi în pregătirea turneului, Federaţia franceză de tenis a decis ca în acest an competiţia să aibă loc în perioada 20 septembrie – 4 octombrie. În timp ce nimeni nu poate prezice astăzi care va fi situaţia legată de sănătate pe 18 mai, când erau programate să înceapă calificările, măsurile restrictive aflate în vigoare fac imposibilă pregătirea şi organizarea competiţiei la datele pe care le stabilisem iniţial”, se arată într-un comunicat al Federației de tenis din Franța.

După cum bine știți, anul trecut competiţia a fost câştigată de spaniolul Rafael Nadal la masculin, şi de australianca Ashleigh Barty la feminin.

Decizia luată de Federația Franceză de Tenis de a muta Roland Garros nu a fost pe placul americanilor, deoarece turneul din toamnă se va suprapune cu Laver Cup.

Aceasta este o competiție masculină care are loc în Boston și se desfășoară în formatul Echipa Europei vs. Echipa restul lumii. Acest turneu este promovat de Roger Federer, iar elvețianul nu a lipsit la nicio ediție și a anunțat că va merge și în 2020.

„Anunțul e o surpriză pentru noi și partenerii noștri, Tennis Australia, Federația american de tenis și ATP. Ridică multe întrebări, dar avem un mesaj clar pentru fani, sponsori și televiziuni: intenționăm să organizăm competiția așa cum era programată”, se arată în comunicatul remis mass-media de organizatorii „Laver Cup”.

 

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nick Rădoi, mesaj dureros după moartea Mădălinei Apostol: „O nouă criză severă a împins-o spre acest gest tragic”
Click.ro
Nick Rădoi, mesaj dureros după moartea Mădălinei Apostol: „O nouă criză severă a împins-o spre acest gest tragic”
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Digi 24
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
Digi24
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
Promotor.ro
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
Gandul.ro
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!