Gabriela Prisăcariu a trecut prin momente de panică în avion. Vacanța mult așteptată a început cu o sperietură zdravănă pentru familia Oțil: „Nu am avut în viața mea așa ceva!”

Dani Oțil și soția lui, Gabriela Prisăcariu- Oțil, formează unul dintre cele mai apreciate cupluri din showbiz. De multe ori cei doi și-au expus viața de familie pe social media, iar fanii au rezonat cu naturalețea lor. Puțini sunt însă cei care știu că, înainte de căsătorie, prezentatorul TV a supus-o pe Gabriela la numeroase provocari, dar și la un test pe care multe dintre femei l-ar considera extrem. Despre toate acestea, dar și despre temerile pe care le are acum Gabriela după ce a devenit mamă, ne-a vorbit într-un interviu exclusiv CANCAN.RO. Cum a salvat-o soțul ei într-un moment de panică extremă când plecau întro vacanță, dar și ce planuri au pentru următoarea perioadă, aflați în rândurile următoare. 

Gabriela Prisăcariu- Oțil și-a făcut apariția la un eveniment monden la scurt timp după unul dintre cele mai emoționante momente din viața ei: serbarea fiului ei și a lui Dani. Vedeta a vorbit cu emoție despre viitoarea etapă din viața băiețelului ei, dar și despre mutarea lor de la casa din Corbeanca, tocmai pentru a le fi mai ușor în momentul în care îl vor înscrie pe Tiago la școală. În interviul oferit site-ului nostru, Gabriela a povestit despre cele mai mari sacrificii pe care le-a făcut pentru familia sa: de la testul dat de soțul ei pentru a o cere în căsătorie, până la momentele de panică prin care a trecut atunci când a zburat pentru prima dată cu Tiago.

Gabriela Prisăcariu – Oțil, despre provocările pe care Dani i le dă mereu: „Am avut o miză”

CANCAN.RO: Ne întâlnim la un eveniment cu și despre modă, ceea ce a făcut tot timpul parte din viața ta. Ce faci? Am auzit adineauri că abia l-ai luat pe Tiago de la grădiniță? 

Gabriela Prisăcariu-Oțil: Da, am avut serbarea la grădiniță. Tiago a rămas cu tatăl lui, eu am fugit aici. Am terminat clasa mijlocie, nici nu vreau să mă gândesc la anul, cred că o să plâng când o să termine grădinița, bine, plâng de pe acum, oricum.

CANCAN.RO: V-ați gândit deja la școala unde umrează să-l dați? Știu că ați făcut acest pas și v-ați mutat tocmai pentru că vă gândiți la viitorul lui Tiago și să fie cât mai aproape de școală? 

Gabriela Prisăcariu- Oțil: Da, ne gândim la asta în fiecare zi, nu am luat încă o decizie, dar studiem să alegem ce este mai bine pentru toată lumea, și pentru el, și pentru noi, și cu traficul.

Ce provocări primește Gabriela de la Dani Oțil

Ce provocări primește Gabriela de la Dani Oțil

CANCAN.RO: Ați făcut un sacrificiu destul de mare de-a lungul anilor stând acolo, vă mânca mult timp traficul nostru cel de toate zilele?

Gabriela Prisăcariu- Oțil: Ni s-a schimbat toată viața, este cea mai bună decizie pe care am luat-o. Noi am păstrat casa din Corbeanca, dar nu am mai ajuns acolo decât într-un weekend. Nu ne-am luat toate lucrurile, dar când ne dăm seama că trebuie să ne luăm ceva de acolo, zicem: Lasă, nu ne trebuie. Nu ne vine să ne lăsăm lucrurile acolo.

CANCAN.RO: Bine, eu știu că sunteți destul de organizați. V-ați făcut planurile de dinainte ce vreti să păstrați și ce lăsați acolo? 

Gabriela Prisăcariu-Oțil: Eu sunt cea organizată, eu trebuie să mă gândesc la toate lucrurile astea. Am mers pe premisa: Lasă că mai luăm. Ne-am dat seama între timp că nici nu ne trebuie atât de multe lucruri.

CANCAN.RO: Voi ați putea să mergeți în vacanță cu bagaj mic, n-ați avea probleme. 

Gabriela Prisăcariu-Oțil: Soțul meu așa m-a luat de nevastă. Am avut o provocare să mergem în Maciupiciu trei zile cu un ghiozdan amândoi și am putut. Bine, am avut și o miză acolo. De putut, se poate, depinde și ce vrei.

CANCAN.RO: Bine că era cald afară și nu te-a dus undeva pe munte să nu ai unde băga paltonul. 

Gabriela Prisăcariu-Oțil: Așa este, dar totuși, îți dai seama, trei zile, noi doi cu un ghiozdan, nu a fost deloc ușor. A fost o experiență.

Soția lui Dani Oțil a trecut prin momente de panică înainte de cea mai recentă vacanță: „M-am speriat extrem de tare”

CANCAN.RO: Ce face Tiago? 

Gabriela Prisăcariu-Oțil: Face foarte bine, crește, este acea perioadă în care spune tot și nu are niciun filtru și este delicios.

CANCAN.RO: L-am văzut și am observat că are o deinvoltură aparte și dacă te gândești că vă va urma în viitor cariera în lumina reflectoarelor? 

Gabriela Prisăcariu-Oțil: Eu cred că el este făcut pentru asta, la fel cum este și Dani căruia îi pui o cameră în față și se tranformă, este de-a dreptul impresionant, nu oricine poate să facă asta, e clar. Dar noi îl susținem în tot ce vrea el, acum vrea să fie pilot.

Spaima pe care a tras-o Gabriela când a zburat alături de fiul lor

Spaima pe care a tras-o Gabriela când a zburat alături de fiul lor

CANCAN.RO: Ai vreo fobie legată de el? 

Gabriela Prisăcariu-Oțil: Sunt foarte multe lucruri care mă sperie legate de Tiago, înainte de a deveni mamă nu eram așa, dar acum mă sperie și cele mai simple lcururi. De la simplu fapt de a zbura cu avionul, spre exemplu, unde eu înainte nu aveam nicio treabă, dar acum când ne-am urcat cu toții în avion, am avut un atac de panică, eu nu am avut în viața mea așa ceva. Au fost niște turbulențe mai mari și m-a speriat extrem de tare gândul că suntem toți trei în avion. M-am panicat extrem de tare, a fost destul de ciudat.

CANCAN.RO: Dani a fost în control în acele momente? 

Gabriela Prisăcariu-Oțil: Sincer, îl simt și pe el puțin stresat și acum când este și Tiago în avion. Cred că asta m-a speriat mai tare că l-am simțit și pe el panicat.

CANCAN.RO: Ce planuri aveți pentru vara asta? V-ați făcut în linii mari niște idei? 

Gabriela Prisăcariu-Oțil: De când avem copil și merge la grădiniță și sunt o grămadă de viruși, nu mai poți să-ți faci planuri. Dar, sper să avem o vacanță toți trei undeva la mare și o vacanță noi doi, eu cu Dani, când va avea și el vacanță.

CITEȘTE ȘI: Gestul care spune tot despre relația lor. Gabriela Prisăcariu și Dani Oțil au atras toate privirile

ACCESEAZĂ ȘI: ”Mă enervează! Eu nu sunt așa!” Gabriela Prisăcariu, la momentul adevărului: nu e totul numai lapte și miere în casa lui Dani Oțil

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, întâlnire de 7 stele cu legenda americanilor: „El a avut grijă de mine în SUA. Îl vom aduce în România”. EXCLUSIV
Prosport.ro
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, întâlnire de 7 stele cu legenda americanilor: „El a avut grijă de mine în SUA. Îl vom aduce în România”. EXCLUSIV
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mihai Trăistariu, șocat de prețurile din bazarul din Istanbul, de unde Marcel Ciolacu a cumpărat blana cu bucluc: „S-au scumpit toate”
Click.ro
Mihai Trăistariu, șocat de prețurile din bazarul din Istanbul, de unde Marcel Ciolacu a cumpărat blana cu bucluc: „S-au scumpit toate”
Ce pensie poți primi după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Exemple de calcul pentru fiecare stagiu de cotizare în 2026
Digi 24
Ce pensie poți primi după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Exemple de calcul pentru fiecare stagiu de cotizare în 2026
Cine se afla la bordul avionului privat care s-a prăbușit „ca o rachetă” în Florida
Digi24
Cine se afla la bordul avionului privat care s-a prăbușit „ca o rachetă” în Florida
Mașina Zilei: Este Suzuki Swift hibrid mașina ideală pentru oraș? Ce primești pentru 8.500 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este Suzuki Swift hibrid mașina ideală pentru oraș? Ce primești pentru 8.500 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
go4it.ro
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
🚨 Alegeri în Statele Unite. Secțiile de votare s-au deschis în toate cele 50 de state. Milioane de americani ies la vot pentru a stabili viitorul politic al administrației Trump
Gandul.ro
🚨 Alegeri în Statele Unite. Secțiile de votare s-au deschis în toate cele 50 de state. Milioane de americani ies la vot pentru a stabili viitorul politic al administrației Trump
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Mediafax Italia
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Sfatul unui chef: ordinea în care să pui ingredientele în salată!
Mediafax Spania
Sfatul unui chef: ordinea în care să pui ingredientele în salată!