Gafa colosală făcută de autoritățile din Canada față de Emma Neagu, concurenta moartă de la Românii au talent. Mama ei a plâns în hohote și a reacționat într-o scrisoare emoționantă

Mama gimnastei Emma Neagu a primit o scrisoare de la statul canadian la câteva luni după moartea fiicei sale.

Emma Neagu este adolescenta de 15 ani care a impresionat în sezonul trecut al emisiunii „Românii au talent“ printru-un număr special și prin puterea de care a dat dovadă.  Ea a murit pe 7 aprilie la vârsta de 15 ani din cauza cancerului osos, boală cu care a fost diagnosticată în anul 2017. (CITEȘTE ȘI: FLORIN CĂLINESCU, SFÂŞIAT DE DURERE! AMANDA A VENIT LA ROMÂNII AU TALENT PENTRU EMMA NEAGU, ADOLESCENTA CARE A MURIT ÎNAINTE SĂ PARTICIPE ÎN SEMIFINALE)

Pasionată de gimnastică şi dedicată ei încă de la vârsta de trei ani şi jumătate, Emma a reuşit să facă performanţă în acest domeniu în ciuda faptului că a ales să-i fie amputat piciorul, tocmai pentru a putea să-şi urmeze pasiunea.  În urmă cu doi ani, Emma a fost diagnosticată cu cancer osos iar în final a pierdut lupta cu această boală teribilă. (VEZI ȘI: ANA MARIA PANTAZE, CU INIMA FRÂNTĂ DUPĂ CE A CÂȘTIGAT ROMÂNII AU TALENT. A VORBIT CU OCHII ÎN LACRIMI DESPRE EMMA NEAGU, GIMNASTA RĂPUSĂ DE CANCER)

Emma Neagu trăia în Canada, alături de mama și de sora ei mai mică. Acolo s-a stins din viață în primăvara anului trecut. La mai bine de trei luni de la moartea fiicei sale, Claudia Ardelean a primit o scrisoare care-i era adresată Emmei din partea statul canadian. Ironic, scrisoare era trimisă de Departamentul de sănătate publică din Toronto, și este una tip trimisă adolescenților care au împlinit 15 ani și nu au fost vaccinați împotriva papilloma virusului uman (vaccinul HPV). Emma era anunțată că este suspusă riscului de a dezvolta un tip de cancer, pentru că nu are toate vaccinele la zi.

Răspunsul emoționant al Emmei pentru statul canadian

Răpusă de durere, mama Emmei Neagu a decis să facă publică scrisoare, alături de un mesaj impresionant, un răspuns al fiicei sala, trimis din Rai, o scrisoare imaginară.

„Dragă Departamentule de Sănătate Publică din Toronto

 Apreciez grija dvs. pentru mine că am un „risc mare de a face cancer”, dar trebuie să vă spun că pe 7 aprilie 2019, cancerul m-a ucis. Se pare că amabila dvs. scrisoare a venit prea târziu, ca o ironie la grija dvs că nu am vaccinurile ”la zi”.  Am înțeles că s-ar putea să nu știi că am murit, dar știi de fapt câți copii din Toronto luptă împotriva cancerului?

Am fost bolnavă de cancer 3 ani! Când mi-am dat seama că nu există niciun leac pentru mine, am crezut cu adevărat că noi, copiii, suntem doar un număr. Acum îmi dau seama că nu suntem chiar un număr. Unde eram în statisticile tale? Trebuie să știu acest lucru, deoarece este o informație foarte importantă pentru copiii care încă mai luptă cu cancerul acolo!

Am înțeles că este o scrisoare generică, care este trimisă tuturor celor de vârsta mea care nu au primit acest vaccin, deși mulți dintre prietenii mei care nu l-au făcut, nu au primit scrisoarea. Amuzant cum l-am primit pe al meu atât de repede. Dar am vrut să vă anunț că este foarte insensibil să trimiteți o scrisoare ca aceasta unui pacient care a murit de cancer, afirmând riscul de cancer, doar pentru ca familia lui să o citească.

Aș dori să rog Departamentul de Sănătate Publică Toronto să își actualizeze înregistrările copiilor și atunci când trimite o scrisoare ca aceasta să fie mai atent pentru familiile care nu doar că și-au pierdut copilul de cancer, iar acum traversează o perioadă foarte grea”, se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a gimnastei.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Prosport.ro
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Victor Socaciu a murit cu zile? Primele declarații ale văduvei Brândușa Socaciu: „Lupta pentru adevăr abia acum începe!”
Click.ro
Victor Socaciu a murit cu zile? Primele declarații ale văduvei Brândușa Socaciu: „Lupta pentru adevăr abia acum începe!”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
Digi24
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
go4it.ro
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Un director de bancă din București a furat 100.000 de euro de la un client în vârstă. Cum a operat bancherul și ce trucuri a folosit pentru a intra pe sub pielea victimei. Poliția a intrat pe fir
Gandul.ro
Un director de bancă din București a furat 100.000 de euro de la un client în vârstă. Cum a operat bancherul și ce trucuri a folosit pentru a intra pe sub pielea victimei. Poliția a intrat pe fir
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare