Gala Met 2026. Care au fost cele mai bine îmbrăcate vedete, dar și dezamăgirile serii

Așa cum se întâmplă în fiecare an, unele dintre cele mai mari nume din film, modă și muzică au participat la exclusivista gală a Institutului de Costume din cadrul Muzeului Metropolitan de Artă din New York și au interpretat codul vestimentar în moduri unice și memorabile.

Anul acesta, expoziția Met „Costume Art” (și dress code-ul serii, „Fashion as Art”) a fost punctul de plecare pentru ținutele vedetelor, iar publicul și presa au stat, ca în fiecare an, cu ochii pe vedetele care au pășit pe covorul roșu, scrie People.

Ținutele de la Gala Met 2026

Evenimentul anual este o strângere de fonduri pentru Institutul de Costume al Muzeului Metropolitan de Artă și reprezintă o ocazie pentru celebrități și casele de modă să meargă până la capăt în materie de spectacol.

Joshua Henry a ridicat ștacheta spectacolului, deschizând evenimentul cu o interpretare a piesei „I Wanna Dance With Somebody”, alături de o formație și dansatori, pe treptele emblematice ale Met, amenajate astfel încât să semene cu cărămizi acoperite de mușchi într-o grădină luxuriantă. Lista invitaților a inclus nume precum Beyoncé, actrița Nicole Kidman, jucătoarea de tenis Venus Williams și directoarea editorială globală a revistei Vogue, Anna Wintour.

Cele mai apreciate prezențe la Met Gala 2026

Deși nu a mai fost prezentă la eveniment de un deceniu, Beyonce a strălucit la gala de anul acesta și s-a făcut rapid remarcată. Creația pe care a purtat-o cântăreața, semnată de designerul francez Olivier Rousteing, a interpretat tema galei printr-o rochie cu un model de schelet ornamentat, la care s-a adăugat o mantie gigantică cu pene.

Sursa foto: Profimedia

Anna Wintour, directorul editorial global al revistei Vogue, a purtat o creație Chanel personalizată cu pene. Aceasta a fost prima Gală Met la care a participat după ce a renunțat la funcția de redactor-șef al ediției americane Vogue. Ea a fost co-președinte al evenimentului aproape în fiecare an din 1995.

Sursa foto: Profimedia

Actrița Nicole Kidman a purtat o rochie roșie tip coloană, cu mâneci lungi și aplicații de mărgele, semnată Chanel. Ea a participat la gală alături de fiica sa, Sunday Rose.

Printre celebritățile care au atras atenția s-au numărat și surorile Serena și Venus Williams.

Cele mai criticate ținute

Nu toate vedetele prezente au fost lăudate pentru ținutele pe care le-au ales pentru acest eveniment. De la haine care „arătau prea mult”, până la combinații neinspirate, presa de peste Ocean nu a dus lipsă de nume pe lista „celor mai prost îmbrăcate” nume.

Printre celebritățile care au atras atenția s-a numărat modelul german Heidi Klum. Ea a apărut într-o ținută care a fost descrisă ca fiind aproape sculpturală, ca și cum ar fi fost „cioplită din piatră”, cu o estetică rigidă și extrem de teatrală. Lookul a avut un aer monumental, mai apropiat de o statuie vie decât de o rochie clasică de Met Gala. De altfel, Heidi Klum este cunoscută pentru ținutele excentrice cu care vine la eveniment aproape în fiecare an.

@voguemagazine #HeidiKlum never disappoints. She arrived at the #MetGala ♬ original sound – Vogue

Madonna a avut una dintre cele mai teatrale apariții de la Met Gala 2026, venind într-o rochie eterică Saint Laurent, completată de un accesoriu de cap masiv, în formă de corabie, care a transformat lookul într-o adevărată scenografie.

@marieclairemagazine Strike a pose, there’s nothing to it. #Madonna shows us how it’s done on the #MetGala carpet. 🖤 (🎥: @christinadambro_ ⚡️ ♬ original sound – ˖ ݁⋆.˚𝄞

Este, poate, neașteptat să o regăsim pe Rihanna printre aparițiile discutabile, mai ales că artista este cunoscută pentru unele dintre cele mai memorabile look-uri din istoria Met Gala. La ediția din 2026, ea a optat pentru o creație Maison Margiela, semnată de Glenn Martens, inspirată din arhitectura medievală.

Sabrina Carpenter a atras atenția cu o rochie Dior decorată cu role de film, o alegere pe care criticii au considerat-o prea literală și lipsită de subtilitate. În aceeași notă, Naomi Watts a purtat o rochie elegantă creată de Jonathan Anderson, însă complet deconectată de la tema serii.

Nici Beyoncé nu a fost ocolită de critici: revenită la Met Gala după un deceniu, artista a ales o creație semnată de Olivier Rousteing, dar mulți au remarcat asemănări cu apariții anterioare, considerând că look-ul nu a adus un element de noutate.

CITEȘTE ȘI:

Apariția care a băgat internetul în ceață la Met Gala 2026. Celebra artista a apărut după 4 ani complet schimbată!

Povestea de film a unei statuete Oscar. A fost dată dispărută la aeroport, iar autoritățile au reușit să o găsească

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă de lux pentru Pescobar! Piscină în mijlocul sălii, decor spectaculos și imagini de la petrecerea cu sute de invitați
Click.ro
Nuntă de lux pentru Pescobar! Piscină în mijlocul sălii, decor spectaculos și imagini de la petrecerea cu sute de invitați
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Digi24
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!