Au trecut aproape șase ani de când Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu au dispărut de lângă familiile lor și au picat pe mâna „Monstrului din Caracal”. Gheorghe Dincă, cel care le-a răpit, se află în spatele gratiilor, însă acum cere întreruperea pedepsei.
În luna septembrie a anului 2022, Magistrații Tribunalului Slatina l-au condamnat definitiv pe Gheorghe Dincă la 30 de ani de închisoare pentru omor, trafic de persoane și profanare de cadavre. Acesta își ispășește pedeapsa în Penitenciarul Craiova, dar pare că nu mai are de gând să stea prea mult acolo. A depus o cerere prin care solicită să îi fie oprită executarea pedepsei.
„Monstrul din Caracal” nu duce o viață prea ușoară în spatele gratiilor. Deținuții nu îl vad cu ochi buni și l-au atacat de câteva ori. Acum, Gheorghe Dincă vrea întreruperea pedepsei și deja a depus o cerere în acest sens.
Acesta susține că starea lui de sănătate nu i-ar mai permite continuarea detenției. Cererea lui a determinat instanța să solicite verificări suplimentare. Procurorii, la indicația judecătorilor, au dispus efectuarea unor expertize medicale care să stabilească dacă problemele invocate sunt reale și dacă pot fi gestionate sau în mediul penitenciar.
În urma cererii de întrerupere a pedepsei, Gheorghe Dincă a fost transportat cu escortă la Institutul de Medicină Legală din Craiova, dar și la Spitalul Județean. În ambele locuri, medicii i-au făcut analize și investigații complete.
Acum se așteaptă rezultatele analizelor, pe care judecătorii urmează să le analizeze. Iar în funcție de acestea, cererea lui Gheorghe Dincă ar putea duce la întreruperea temporară a pedepsei și, implicit, la ieșirea sa din penitenciar.
Reamintim că deși inițial și-a recunoscut crimele în fața anchetatorilor, ulterior Gheorghe Dincă și-a schimbat declarațiile. El a afirmat că ar fi fost agresat de polițiști în timpul audierilor și a susținut că ar fi comis doar violul în cazul Alexandrei, negând ulterior restul acuzațiilor formulate împotriva sa.