Guvernul, obligat să dubleze alocațiile. Președintele Klaus Iohannis decide dacă va promulga legea

Guvernul, obligat să dubleze alocațiile. Președintele Klaus Iohannis decide dacă va promulga legea

Guvernul este obligat să dubleze alocațiile copiilor. De la 150 de lei, la 300 de lei, iar în cazul copiilor cu handicap până la 600 de lei. Curtea Constituțională a decis miercuri să respingă cererea Guvernului privind amânarea dublării alocațiilor până la data de 1 august. Astfel, CCR a precizat că legea este constituțională, iar dacă președintele aprobă, copiii vor dispune de suma dublată.

„În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituționalitate şi a constatat că Legea privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.2/2020 pentru prorogarea intrării în vigoare a art.I pct.1 din Legea nr.14/2020 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.9/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr.61/1993 privind alocația de stat pentru copii, precum și pentru modificarea art.58 alin.(1) din Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap este constituţională în raport cu criticile formulate”, arată CCR într-un comunicat.

Guvernul a dispus o Ordonanță de Urgență prin care a cerut Curții Constituționale să fie amânată dublarea alocațiilor până la data de 1 august, adică peste 15 zile. După respingerea CCR urmează ca președintele Klaus Iohannis să decidă dacă va promulga sau nu legea.

Klaus Iohannis este cel care decide promulgarea legii

De asemenea, dacă președintele retrimite legea în Parlament, se va ajunge oricum la o amânare în decursul a două săptămâni, Guvernul câștigând astfel timp.

Premierul a declarat în mai multe rânduri că Guvernul nu își permite dublarea alocațiilor. Orban a mai spus că își dorește creșterea alocațiilor, însă această creștere va fi făcută progresiv.

„Sigur că ne dorim creșterea alocații, dar dublarea alocațiilor este greu de susținut financiar. Vom stabili un grafic de creștere progresivă a alocațiilor astfel încât să reușim creșterea așa cum a fost votată dar nu din primul moment ci pentru o perioadă de timp”, a declarat Ludovic Orban.

Acesta a precizat că Guvernul a atacat legea la CCR pentru că nu au fost precizate sursele de finanțare.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Elena Cârstea Muttart, mesaj pentru către Horia Brenciu. Gestul făcut de artist care a supărat-o crunt: „Lumea nu se schimbă”
Click.ro
Elena Cârstea Muttart, mesaj pentru către Horia Brenciu. Gestul făcut de artist care a supărat-o crunt: „Lumea nu se schimbă”
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
Digi 24
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Digi24
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
Promotor.ro
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
go4it.ro
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Descopera.ro
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Călin Georgescu, eliberat și pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Prejudiciul din dosar se ridică la 1,1 milioane de euro. DIICOT contestă decizia
Gandul.ro
Călin Georgescu, eliberat și pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Prejudiciul din dosar se ridică la 1,1 milioane de euro. DIICOT contestă decizia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Mediafax Italia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!