Horoscop chinezesc. Predicții pentru săptămâna 10 – 16 Mai 2021

Horoscop chinezesc. Predicții pentru săptămâna 10 - 16 Mai 2021

În această săptămână, elementele Pământ, Apă și Metal sunt la egalitate, astfel că influența lor va fi echilibrată, în toate aspectele vieții.

Elementul Pământ guvernează începutul de săptămână, astfel că primele două zile vor fi destul de echilibrate, oamenii se vor gândi de două ori înainte să acționeze, vor fi mai prevăzători, mai precauți, în toate aspectele vieții.

Apoi urmează două zile guvernate de elementul Metal, care aduce emoția durerii fizice sau emoționale. Se poate crea riscul unor atacuri cu arme albe sau de foc. Oamenii vor fi mai tensionați, mai nervoși, vor intra mai ușor în conflicte, vor provoca mai ușor certuri, scandaluri etc. 

Ultimele zile ale săptămânii vor fi guvernate de elementul Apă, care aduce frica, o emoție puternică ce poate genera comportamente neașteptate.

La finalul săptămânii, pot fi precipitații

Prezența elementului Apă se poate manifesta și prin prezența ploilor la sfârșitul săptămânii, mai ales sâmbătă. 

Dacă nu va ploua, elementul Apă se va manifesta prin acțiuni care vor genera mai multă frică, fie de boală, fie altfel de frici. Însă, cu siguranță își va face simțită prezența acest element, fiindcă este prezent într-o cantitate foarte mare, începând de vineri. 

Atenție la tot ceea ce înseamnă apă, în această perioadă, fiindcă pot fi mici accidente și în casă care pot genera inundații. Țevile se pot sparge sau înfunda, iar atenția poate fi îndreptată spre acest element, cu voia sau fără voia noastră.

Dacă nu știi care este elementul sinelui tău, află de AICI

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Rocsana Marcu a vândut o vilă de 12 milioane de euro în Dubai cu ajutorul Google Translate! „El nu vorbea o boabă de engleză, eu nu vorbeam o boabă de rusă”
Click.ro
Rocsana Marcu a vândut o vilă de 12 milioane de euro în Dubai cu ajutorul Google Translate! „El nu vorbea o boabă de engleză, eu nu vorbeam o boabă de rusă”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Ofertă Lidl: Cărucior SilverCrest multifuncțional de cumpărături cu compartiment termoizolant
go4it.ro
Ofertă Lidl: Cărucior SilverCrest multifuncțional de cumpărături cu compartiment termoizolant
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Fostul premier Marcel Ciolacu transmite un mesaj în ziua consultărilor de la Cotroceni: „Sper ca săptămâna aceasta să avem Guvern”
Gandul.ro
Fostul premier Marcel Ciolacu transmite un mesaj în ziua consultărilor de la Cotroceni: „Sper ca săptămâna aceasta să avem Guvern”
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Mediafax Italia
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”
Mediafax Spania
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”