Iancu Sterp, pregătit să ajungă în fața altarului? Mama Geta l-a dat de gol: „Mi-aș dori din tot sufletul…”

Iancu Sterp și actuala sa iubită, la munte. Foto: Instagram

Iancu Sterp trăiește, de ceva vreme, o frumoasă poveste de dragoste cu Denisa Coțolan. Tânăra se înțelege de minune cu familia iubitului, motiv pentru care rudele lui ar vrea ca șatena să facă oficial parte din ea. Mama Geta a vorbit despre momentul în care fiul său se va așeza în sfârșit la casa lui. 

Nu este un secret pentru nimeni faptul că, pentru mama Geta, familia este pe primul loc. Femeia și-a crescut copiii singură, însă a încercat să le ofere o educație bună, lucru despre care mulți ar putea spune că s-a și întâmplat.

Pentru că este o familistă convinsă, mama Geta vrea să îi vadă pe toți copiii ei așezați la casele lor. Mezinul familiei, Iancu, este singurul care nu a făcut pași importanți în ceea ce privește relația cu Denisa, iubita lui.

CITEȘTE ȘI: CE CADOU A PRIMIT IANCU STERP DE LA SORA LUI, ILEANA. FANII S-AU PRĂPĂDIT DE RÂS!

Acesta nu s-a grăbit să ajungă în fața altarului, deși se înțelege de minune cu partenera sa. Fanii au fost curioși să afle planurile sale de viitor, însă Iancu a preferat să păstreze discreția.

Iancu Sterp alături de iubita lui, Denisa (Sursă: Facebook)

Ce spune Iancu Sterp despre căsătorie

Mama Geta: „Se însoară Iancu? Eu mi-aș dori din tot sufletul să se însoare la toamnă, dacă ajută Dumnezeu. Dacă nu, la anul. Măritișul și copiii… astea când le dă Dumnezeu. Tu îți dorești, programezi, iar dacă ajută Dumnezeu să se întâmple, se întâmplă. Dacă nu, nu. Eu mi-aș dori să se însoare, dar ar trebui să îl întrebați pe el. Mă, te însori?”

Iancu: „Lasă că vă spun eu mai târziu.”

Mama Geta: „Eu nu vreau să îl bag eu la apă că se însoară mâine, poimâine.”

Iancu: „Nu dau nimic din casă.”

Mama Geta: „Zice că nu dă nimic din casă. Eu mi-aș dori să se căsătorească, pentru că familia e pe primul plan în lumea asta. Dacă nu ai familie și o iei așa ușurel de tânăr… apoi nu mai faci nimic până la 40 de ani.”, a fost dialogul dintre mamă și fiul său.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Simona Halep, la ziua de naștere a fiului fondatorului celei mai mari bănci din România! Puzderie de vedete pentru Patrick Ciorcilă: Andreea Esca și Adrian Mutu, printre invitați
Prosport.ro
Simona Halep, la ziua de naștere a fiului fondatorului celei mai mari bănci din România! Puzderie de vedete pentru Patrick Ciorcilă: Andreea Esca și Adrian Mutu, printre invitați
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ioana Ginghină, replică pentru femeile care o critică pe internet: „Am o veste proastă”
Click.ro
Ioana Ginghină, replică pentru femeile care o critică pe internet: „Am o veste proastă”
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Digi 24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Digi24
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
go4it.ro
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Ștefan Popescu, analiză de weekend: Ucraina construiește Arcul Carpatic. Un răspuns la incertitudinile legate de aderarea europeană şi euroatlantică
Gandul.ro
Ștefan Popescu, analiză de weekend: Ucraina construiește Arcul Carpatic. Un răspuns la incertitudinile legate de aderarea europeană şi euroatlantică
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli