Imagini-șoc la Antena 3. Lui Mircea Badea i s-a făcut rău în direct

Imagini-șoc la Antena 3. Lui Mircea Badea i s-a făcut rău în direct

Mircea Badea, probleme de sănătate în direct! Prezentatorul TV și-a anunțat telespectatorii că nu se simte bine, iar lucrurile ar putea lua o întorsătură neașteptată.

„Mă simt atât de rău încât dacă nu crăp în seara asta practic sunt Duncan MacLeod din clanul MacLeod, adică Nepieritorul, gen. Dar nu spun asta ca să impresionez pe cineva, ci ca să-i previn pe telespectatori că s-ar putea să fie o emisiune absolut incoerentă”, a spus Mircea Badea, pe pasa cu Mihai Gâdea.

Întrebat de colegul său dacă e posibil să leșine în direct, Mircea a spus că se poate întâmpla orice.

„Mai nasol ar fi cu vomitatul, asta chiar ar fi o chestie scârboasă. Nu intenționez, dar mi-e că-mi iese”, a avertizat Mircea Badea.

Câți bani câștigă prezentatorii de la Antena 3

Probabil că nu mai este pentru nimeni un secret că mai toate vedetele posturilor TV sunt plătite regește de către patroni. Printre ei se numără și Mihai Gâdea cu Mircea Badea, moderatori de succes, cu audiențe foarte mari.

Diferența de salarii între cei doi nu este extrem de mare. Potrivit unor surse din media, Mircea Badea ar încasa aproximativ 12.000 de euro pe lună de la trustul Intact, iar Mihai Gâdea, care este și directorul Antena 3, ar câștiga peste 15.000 de euro. Însă emisiunile pe care aceștia le conduc generează venituri consistente pentru post, anunță bugetul.ro.

Alți ”privilegiați” ai trustului sunt Dana Grecu, Răzvan Dumitrescu și Adrian Ursu, care nu sunt foarte departe de câștigurile lui Gâdea și Badea.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Prosport.ro
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
Click.ro
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...