Juventus – Inter, un derby-scudetto fără spectatori

Juventus - Inter, un derby-scudetto fără spectatori

Juventus și Inter se înfruntă duminică seara, de la ora 21:45, la Torino în cel de-al 201-lea Derby d’Italia din Serie A. Meciul are o miză importantă pentru stabilirea campioanei Italiei, dar se va disputa cu tribunele goale din cauza noii isterii mondiale, coronavirusul.

Înaintea acestei dispute, Juve are șase puncte avans în fața rivalilor nerazzuri, care au, însă, un meci mai puțin disputat. Inter luptă pentru primul său titlu după un deceniu de secetă, în timp ce Juventus vrea să își extindă recordul la nouă scudetti consecutive. Practic, în cazul unui nou succes în Serie A în acest sezon, Bătrâna Doamnă va avea un număr dublu de titluri față de Inter: 36 în comparație cu cele 18 ale clubului de pe Giuseppe Meazza.

Primul meci dintre cele două cluburi s-a disputat pe 14 noiembrie 1909 și a fost câștigat de Juve cu 2-0, iar până în prezent, au avut loc 234 de partide în toate competițiile, dintre care 200 în Serie A. Și la acest capitol, Bătrâna Doamnă domină autoritar, cu 90 de victorii față de cele 58 ale Inter-ului.
Paradoxul face ca duelul de acum să se joace fără spectatori în condițiile în care această rivalitate s-a născut tocmai în urma unei partide în care tribunele au fost suprapopulate din cauza interesului major al fanilor, în primăvara lui 1961. Cinci mii de spectatori s-au înghesuit pe marginea terenului, unii chiar în apropierea băncii nerazzurrilor. În ciuda acestei situații, meciul a început, dar a fost oprit după 30 de minute ca urmare a invaziei fanilor torinezi pe gazon și conform regulamentelor de atunci, Inter a fost declarată câștigătoare cu 2-0.
Bianconerii au contestat, însă, decizia, iar înaintea ultimei etape, federația italiană a anulat victoria Inter-ului și a anunțat că meciul trebuie să se rejoace. Asta în condițiile în care forul de specialitate era condus chiar de Umberto Agnelli, nimeni altul decât președintele Fiat și al lui Juventus în acel moment și tatăl actualului conducător, Andrea Agnelli! Cei de la Inter au fost scandalizați de această hotărâre, astfel că președintele Angelo Moratti și antrenorul Helenio Herrera au decis să trimită în teren, în semn de protest, echipa Primavera. În mod firesc, Bătrâna Doamnă s-a impus categoric cu 9-1 și de atunci, nimic nu a mai fost la fel în derby-urile dintre cele două grupări.
Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Fiica lui Ion Țiriac și-a început cariera la 29 de ani. Unde lucrează Ioana, departe de averea tatălui ei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Fiica lui Ion Țiriac și-a început cariera la 29 de ani. Unde lucrează Ioana, departe de averea tatălui ei
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce frumoasă e fiica Marinei Almășan, stabilită la Paris! Zici că-i actriță franțuzoaică: „Și-a ales o viață departe de ochii lumii”
Click.ro
Ce frumoasă e fiica Marinei Almășan, stabilită la Paris! Zici că-i actriță franțuzoaică: „Și-a ales o viață departe de ochii lumii”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Steve Jobs, omagiat de Apple la 15 ani de la moartea sa. Mesajele publicate de John Ternus și Tim Cook
go4it.ro
Steve Jobs, omagiat de Apple la 15 ani de la moartea sa. Mesajele publicate de John Ternus și Tim Cook
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Cine este Luca Niculescu, premierul desemnat de Nicușor Dan. A fost jurnalist și ambasadorul României la Paris
Gandul.ro
Cine este Luca Niculescu, premierul desemnat de Nicușor Dan. A fost jurnalist și ambasadorul României la Paris
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Mediafax Italia
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”
Mediafax Spania
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”