Au apărut mai multe zvonuri conform cărora relația dintre Meghan Markle și prințul Harry ar fi ajuns într-un moment tensionat, după ce ducesa a fost văzută plângând într-o librărie din Montecito, orașul în care locuiesc împreună. Imaginile au generat imediat speculații despre o posibilă criză în cuplu, chiar dacă aparițiile lor publice sugerează adesea contrariul.
În ultima vreme se speculează o posibilă ruptură între Prințul Harry și Meghan Markle, iar presa americană speculează intens pe marginea unei crize în cuplu. Surse apropiate celor doi susțin că, dacă s-ar ajunge la divorț, Harry ar putea fi obligat să îi plătească vedetei milioane de dolari, sumă care provine din averea acumulată în timpul mariajului. Neexistând un contract prenupțial, legislația din California prevede împărțirea egală a bunurilor și veniturilor obținute după căsătorie.
Bârfele despre problemele dintre ei au început să se intensifice după ce Meghan Markle ar fi fost văzută plângând într-o librărie din Montecito, orașul în care locuiește împreună cu Harry și cei doi copii. Deși în public se afișează ca un cuplu unit, episodul a alimentat numeroase speculații privind tensiunile din familie.

Dacă separarea ar deveni realitate, procesul nu ar fi deloc unul simplu. Pe lângă împărțirea averii, Meghan Markle ar putea solicita pensie alimentară pentru cei doi copii și, dacă ar obține custodia principală, suma plătită de Harry ar crește considerabil. Prieteni ai ducesei susțin că aceasta nu ar renunța la nimic din ceea ce consideră că i se cuvine și ar sublinia că tot ce a construit după plecarea din Casa Regală este rodul propriei munci.
În vreme ce Meghan se concentrează pe proiecte media, parteneriate și posibile roluri noi, Prințul Harry pare mai orientat spre activitățile caritabile și spre o eventuală apropiere de familia regală. El continuă să se implice activ în Jocurile Invictus și în inițiativele umanitare pe care le sprijină de ani de zile.
CITEȘTE ȘI: Internetul a luat foc: Meghan Markle e altă femeie! Toți întreabă același lucru: ce și-a făcut la față?