O celebră actriță de 65 de ani își caută iubitul pe patru aplicații de dating: ”Am avut trei întâlniri diferite până acum”

Sursa foto: Profimedia

Actrița de comedie Kathy Griffin este singură și dezvăluie că este în căutarea unui iubit!

Într-un interviu acordat revistei People, vedeta, în vârstă de 65 de ani, le-a povestit jurnaliștilor că a început să folosească mai multe aplicații de dating pentru a întâlni persoana potrivită. Ea a luat totul în glumă, povestind că situația a început să i se pară puțin jenantă.

„Îți vine să crezi?. Sunt pe patru aplicații. E pur și simplu jenant. Am avut trei întâlniri diferite până acum. Toți erau tipi drăguți, dar nu am simțit cu adevărat o conexiune. Mi se pare amuzant că sunt acolo ca mine însămi”, a declarat aceasta pentru People.

Dar ce caută atunci când este vorba despre o nouă relație? Griffin a explicat că pur și simplu caută un partener care să-i poată gestiona toate ciudățeniile și talentele ascunse, spune ea, amuzată.

„Îmi place un tip drăguț, inteligent, care poate suporta faptul că sunt o comediantă curajoasă și nu se simte amenințat de asta sau de ceva de genul ăsta. Și pur și simplu cineva cu care să-mi împart viața. Nimic senzațional. Nu caut un tip de la Hollywood, ci doar un om obișnuit”, povestește vedeta.

Sursa foto: Profimedia

Actrița a trecut prin perioade dificile pe plan personal

Mărturisirea lui Griffin vine la mai puțin de un an după ce aceasta a încheiat procesul de divorț cu Randy Bick. Și, deși pare mai mult decât pregătită să treacă la ceva nou, ea a declarat pentru PEOPLE luna trecută că despărțirea de fostul său soț a fost unul dintre cele mai dificile lucruri pe care le-a trăit vreodată, mai ales în contextul în care, în urmă cu doar câțiva ani, ea a fost diagnosticată cu cancer.

„Divorțul m-a afectat mult. A fost mai greu decât cancerul”, a recunoscut la vremea respectivă Griffin, care a fost diagnosticată cu cancer pulmonar în stadiul 1 cu doi ani înainte de despărțire.

În octombrie 2024, ea a glumit despre situația sa personală și a spus că trece peste divorț „întâlnindu-se” cu tot publicul ei pe parcursul turneului My Life on the PTSD List.

„Oricât de banal ar suna, dacă ceva îmi poate vindeca inima frântă, este să aud râsele publicului din toată America și Canada”, a spus Griffin.

La acea vreme, actrița povestea că nici nu s-ar putea gândi la ideea de a folosi aplicații de dating pentru a-și găsi din nou un partener, însă se pare că timpul i-a schimbat convingerea, mai scrie presa americană.

CITEȘTE SI:

Meghan Markle, ”prinsă” la furat? A apărut purtând rochia de 8.000 de euro care dispăruse după ședința ei foto

Britney Spears a terminat-o cu propria familie! Se tem de ce e mai rău

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Cele două zodii pentru care urmează transformări în toate sectoarele vieții, între 14 și 29 noiembrie. Au un înger păzitor care le veghează la tot pasul
Click.ro
Cele două zodii pentru care urmează transformări în toate sectoarele vieții, între 14 și 29 noiembrie. Au un înger păzitor care le veghează la tot pasul
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Digi 24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Digi24
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Trei scule PARKSIDE, disponibile la prețuri de sub 100 lei
go4it.ro
Trei scule PARKSIDE, disponibile la prețuri de sub 100 lei
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Dezamăgire? GTA VI va rula la numai 30 fps pe console
Go4Games
Dezamăgire? GTA VI va rula la numai 30 fps pe console
SURSE | Fratele „sponsorului” plecării private în Mykonos, ridicat de DIICOT în mega-dosarul antrepozitelor cu produse petroliere. O șefă din CEC Bank vizată în dosar. Prejudiciul față de stat este de aproape 50 de milioane de euro. Gruparea și-ar fi tras „pe dreapta” aproape 120 de milioane de lei
Gandul.ro

Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi