Leonard Miron, de nerecunoscut după ce a slăbit: „Am dat jos 60 de kilograme, aveam 120 de kg înainte”

Fostul prezentator a ajuns de nerecunoscut / Sursa foto: Colaj Cancan

După mai bine de un deceniu petrecut departe de România, Leonard Miron a revenit în atenția publicului, iar noua sa înfățișare nu a trecut neobservată. Fostul om de televiziune a slăbit în jur de 60 de kilograme, o schimbare radicală care a alimentat speculațiile legate de sănătatea sa. Leonard Miron a respins însă zvonurile potrivit cărora ar fi bolnav și a clarificat că transformarea sa fizică nu trebuie asociată cu o astfel de problemă.

După plecarea din TVR, în urmă cu 13 ani, acesta și-a construit un alt drum profesional în Marea Britanie, renunțând la domeniul care l-a făcut cunoscut în România. Între timp, Marina Almășan a avut ocazia să îl revadă în cadrul emisiunii „Poarta Pangrati”, de la TVR 2. Realizatoarea TV și-a exprimat aprecierea față de Leonard Miron, vorbind în termeni elogioși despre acesta.

Leonard Miron a slăbit 60 de kilograme: „Nu sunt bolnav”

Ajuns la 57 de ani, Leonard Miron a vorbit recent despre schimbările majore din viața sa și despre experiența trăită după ce a părăsit România. Fostul prezentator TV a atras atenția și prin transformarea fizică spectaculoasă, după ce a reușit să scape de 60 de kilograme.

Invitat în emisiunea „Exclusiv VIP”, prezentată de Cristi Brancu la Prima TV, acesta a explicat că intervenția chirurgicală pe care a făcut-o în Turcia l-a ajutat să ajungă la greutatea actuală. Dacă înainte cântărea 120 de kilograme, acum Leonard Miron spune că schimbarea a fost una asumată și că nu are probleme de sănătate, contrar speculațiilor apărute în spațiul public.

„Am dat jos 60 de kilograme, aveam 120 de kilograme înainte, m-am operat în Turcia. Nu am probleme de sănătate, am slăbit că așa am vrut, și îmi asum asta, nu ca alte vedete”, a menționat el, la emisiunea „Exclusiv VIP” (Prima TV), a lui Cristi Brancu.

Leonard Miron s-a reprofilat

După ce a renunțat la televiziune, Leonard Miron a încercat mai multe meserii, inclusiv pe vase de croazieră. În prezent, locuiește în Marea Britanie, unde lucrează ca ofițer de probațiune și purtător de cuvânt în cadrul Serviciului Penitenciar și de Probațiune. Deși alegerea sa profesională i-a surprins pe apropiați, fostul prezentator consideră că oricine merită o a doua șansă.

„Toți prietenii noștri au dat ochii peste cap, ca rața când tună, când au auzit unde voi lucra. Sunt și purtător de cuvânt, dar și ofițer de probațiune. Mulți îmi ziceau că sunt nebun să lucrez cu oameni care ies din pușcărie. Care e problema? Fiecare om are o a doua șansă. Acolo e mentalitatea ca cel care a greșit o dată trebuie ajutat, consiliat, e și mai ieftin”, a povestit Leonard Miron.

Fostul prezentator și-a schimbat identitatea în Marea Britanie / Sursa foto: Social media

Leonard Miron și-a schimbat numele pentru a-și proteja identitatea

Activitatea pe care o desfășoară în Marea Britanie vine și cu măsuri speciale de siguranță. Leonard Miron a dezvăluit că, la recomandarea primită la locul de muncă, a decis să folosească un alt nume de familie în documentele profesionale, pentru a-și păstra identitatea privată și a evita să fie găsit pe internet de persoanele cu care lucrează.

„Eu mă ocup de cazurile ușoare, pentru că sunt la început. Nu le spun ce să facă, eu le dau niște opțiuni, le explic că sunt acolo ca să îi ajut, însă, dacă ei nu se schimbă, se întorc de unde au venit. Nu m-am gândit niciodată că este periculos.

A trebuit însă să îmi schimb numele de familie, ca să mă protejez, așa am fost sfătuit. Însă numai în adresa oficială și pe legitimațiile lor, ca să nu mi se caute numele pe Internet, ca să am și viața privată, mai ales că port și ecuson. Am luat numele de familie al mamei, Petrescu, mi-a plăcut mereu. Mă numesc Leonard Petrescu în actele de la acel loc de muncă”, a povestit fostul prezentator TV.

Ce calități are Leonard Miron, în viziunea Marinei Almășan

Marina Almășan a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Leonard Miron. Realizatoarea TV a vorbit despre calitățile care l-au remarcat de-a lungul carierei și despre pasiunea comună pentru televiziune, mărturisind că acesta este un exemplu de profesionalism în domeniu.

„Leonard Miron este, fără îndoială, unul din exemplele cele mai elocvente, vis-a-vis de cum trebuie să fie un om de televiziune adevărat: un ins pregătit, documentat, cu carismă, cu prezență de spirit, umor, cu capacitatea de a ieși elegant din orice situație neprevăzută, spre care l-ar împinge, să zicem, o transmisie în direct”, a declarat Marina Almășan, pentru Click!

CITEȘTE ȘI: Revenire amară în România pentru Leonard Miron, după 14 ani de străinătate! A fost jefuit în cimitir, în timpul unui parastas! ”Mi-au luat toți banii și…”

Leonard Miron a uitat de aniversarea de 22 de ani de relație cu iubitul său: „Am avut un moment de tăcere”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Sorina Săcărin, fetița din Baia de Aramă, după ce a fost adoptată de o familie din SUA! E total schimbată acum
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Sorina Săcărin, fetița din Baia de Aramă, după ce a fost adoptată de o familie din SUA! E total schimbată acum
Loredana, o nouă apariție îndrăzneață la 56 de ani! Prietena Simonei Halep și a Nadiei Comăneci, fără inhibiții
Prosport.ro
Loredana, o nouă apariție îndrăzneață la 56 de ani! Prietena Simonei Halep și a Nadiei Comăneci, fără inhibiții
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Vedete înșelate de parteneri! 11 celebrități au dezvăluit cum au trecut peste suferința din dragoste
Click.ro
Vedete înșelate de parteneri! 11 celebrități au dezvăluit cum au trecut peste suferința din dragoste
Telenovela de la Casa Albă: Idila dintre o aliată a lui Trump și un afacerist turc a declanșat o luptă aprigă pentru avere și influență
Digi 24
Telenovela de la Casa Albă: Idila dintre o aliată a lui Trump și un afacerist turc a declanșat o luptă aprigă pentru avere și influență
Medvedev cere Statelor Unite să-l asasineze pe Zelenski și îi spune lui Trump cum să facă asta
Digi24
Medvedev cere Statelor Unite să-l asasineze pe Zelenski și îi spune lui Trump cum să facă asta
Mașina Zilei: Honda CR-V din 2017, un SUV diesel la sub 9.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Honda CR-V din 2017, un SUV diesel la sub 9.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Xiaomi 18 Pro și 18 Pro Max, mult mai scumpe în Europa. Ce pierzi dacă le cumperi din China
go4it.ro
Xiaomi 18 Pro și 18 Pro Max, mult mai scumpe în Europa. Ce pierzi dacă le cumperi din China
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Descopera.ro
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Susținătorii lui Călin Georgescu scandează, în a 27-a noapte la Arestul Central: „Să vă fie frică, poporul se ridică!” și „Călin Georgescu, executat politic!”. Robert Turcescu, printre manifestanți
Gandul.ro
Susținătorii lui Călin Georgescu scandează, în a 27-a noapte la Arestul Central: „Să vă fie frică, poporul se ridică!” și „Călin Georgescu, executat politic!”. Robert Turcescu, printre manifestanți
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util
Mediafax Spania
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util