Acasă » Exclusiv » Leonard și Monica Doroftei au bifat abia acum ceea ce alții fac imediat după nuntă: „După 32 de ani am zis că este timpul nostru”

Leonard și Monica Doroftei au bifat abia acum ceea ce alții fac imediat după nuntă: „După 32 de ani am zis că este timpul nostru”

De: Raluca Bădică 01/06/2026 | 14:41
Leonard și Monica Doroftei au bifat abia acum ceea ce alții fac imediat după nuntă: „După 32 de ani am zis că este timpul nostru”

Au spus „DA” în urmă cu 30 de ani, dar abia acum trăiesc adevărata lună de miere! Leonard și Monica Doroftei și-au îndeplinit visul amânat timp de trei decenii, iar CANCAN.RO i-a surprins chiar în romanticul Paris. Cei doi au dezvăluit de ce nu au avut timp pentru o escapadă imediat după nuntă, cum se simt acum, departe de casă, și care este secretul iubirii ce i-a ținut uniți mai bine de 30 de ani.

Campionatele, cantonamentele și responsabilitățile de familie le-au amânat planurile timp de decenii. Acum, cu copiii la casele lor, Leonard și Monica Doroftei recuperează timpul pierdut și se bucură de prima lor adevărată lună de miere.

Lună de miere după 30 de ani de mariaj

CANCAN.RO: Dragilor, după 30 de ani a venit, în sfârșit, rândul vostru să vă bucurați de mult dorita lună de miere. De ce nu ați reușit să o faceți până acum și cum este această experiență, doar voi doi, departe de tot și de toți?

Leonard Doroftei: Eu, personal, nu m-am gândit niciodată la cei 30 de ani care au trecut. Pentru mine, fiecare zi o simt ca pe prima zi în care am cunoscut-o pe Monica.

În anul 1994, soția s-a ocupat de organizarea nunții, eu fiind în cantonament. Am terminat competiția, am ieșit campion național, am venit acasă și am făcut nunta. Parcă nici nu am vrut să plec după aceea. Voiam să fim acasă, pentru că aveam casa noastră și eram fericiți acolo. Noi și pe Lună dacă eram, tot fericiți eram.

Nimeni nu spune că ești perfect, dar mai greșim și noi. Suntem fericiți că am reușit să trecem împreună peste acești 30 de ani și visăm să mergem mai departe. Acum ne-am așezat, copiii sunt mari, la casele lor, iar noi ne putem plimba și putem vedea toată lumea.

Parisul văzut prin ochii familie Doroftei
Lună de miere după 30 de ani de la nuntă

Monica Doroftei: Ne plimbam pe la Turnul Eiffel și mi-am amintit cum eram acum 16 ani, tot aici, la Paris. Ne țineam de mână, aveam copilașii mici acasă și nu ne gândeam că parcursul nostru ca și cuplu va fi atât de frumos. Ne-ar plăcea ca, într-o zi, să facem un weekend la Paris cu toată familia și cu nepoțelul.

Leonard Doroftei: Cel mai important este că ne iubim și ne dorim să fim împreună, să bem cafeaua împreună, să stăm împreună cu nepoții, să fim cu toții laolaltă, pentru că asta înseamnă familie.

Monica și Leonard Doroftei se iubesc ca în prima zi
După 16 ani, din nou la Paris!

„Dacă eram pe Lună, tot fericiți eram!”

Monica Doroftei: Pentru mine, dragostea noastră pare că a înflorit. Acum 30 de ani eram copii. Totul era cu fluturași în stomac, dar este important că ne iubim și suntem aproape unul de celălalt.

Eu mi-am dorit să venim la Paris. Noi am denumit această vacanță „luna de miere”, dar, de fapt, sunt doar trei zile de miere. Mai avem mult de umblat prin lume ca să acoperim o lună întreagă, însă este un început promițător.

Așa a fost atunci. După cantonament, Leonard a avut câteva zile în care a stat acasă și a trebuit să organizăm timpul acela scurt. I-am avut pe nași la noi, ne-am plimbat cu ei și a fost drăguț. Doar că ne-am promis că vom face această lună de miere, chiar dacă va fi împărțită în mai multe vacanțe mici.

Leonard Doroftei: Și am tot făcut astfel de escapade, doar că nu le-am numit niciodată „lună de miere”. După 32 de ani am zis că este timpul nostru. Copiii sunt mari, la casele lor, și am spus:”Hai să ne plimbăm și să fie vacanța aceasta doar pentru noi.”

 

CITEȘTE ȘI: Ce destinație au ales Dorian Popa și soția lui pentru luna de miere. Cu cine vor merg

NU RATA: Andreea Bălan, lună de miere atipică! Unde a dus-o Victor Cornea după nuntă: „Sunt super impresionată”

Recomandarea video