Lidia Buble radiază în braţele lui Horaţiu Nicolau, dar nu uită trecutul! “O dragoste toxică!”

Lidia Buble a bifat o nouă performanță la cei 32 de ani ai săi! Vedeta și-a lansat noul album la care a muncit nu mai puțin de doi ani, într-un concert spectaculos. Artista susține că muzica este singura ei formă de expresie sinceră, iar trăirile sale de-a lungul anilor au fost transpuse în cele 11 melodii ale albumului său. Dincolo de cariera impresionantă, vedeta se bucură de momente frumoase și în viața personală, mai ales de când l-a cunoscut pe actualul său iubit, Horațiu Nicolau. Bărbatul o susține necondiționat pe cântăreață, iar Lidia Buble a vorbit despre relația lor și despre tot sprjinul pe care l-a primit de la partenerul său pe parcursul celor trei ani de relație. De asemenea, în interviul pe care l-a oferit în exclusivitate pentru CANCAN.RO, Lidia Buble a vorbit despre femeia care i-a stricat relația, dar și cum a fost prezentă pe scenă. 

A fost o zi mare pentru Lidia Buble, care și-a lansat albumul la care a lucrat mai bine de doi ani și pe care îl descrie ca fiind „jurnalul sufletului pus pe note muzicale”. Desigur că printre melodiile respective se numără și cele dedicate iubitului ei actual, omul de afaceri Horațiu Nicolau, care a și venit să o susțină pe artistă. Cântăreața a vorbit despre relația cu omul de afaceri, dar și despre cea mai mare trădare pe care a suferit-o în viața personală. Cu planuri mari pe plan profesional, inclusiv un concert la Sala Palatului, Lidia le pregătește fanilor surprize care îi vor arăta o latură și mai profundă a ei.

Lidia Buble, despre relația cu partenerul ei, Horațiu Nicolau: „Mi-a dat aripi din prima zi”

CANCAN.RO: Lidia, în primul rând vreau să te felicit pentru eveniment și pentru noul album la care am înțeles că ai muncit mult și s-a văzut treaba asta. 

Lidia Buble: Îți mulțumesc din suflet! Așa este, s-a muncit foarte mult la acest album, dar nu am muncit singură, ci alături de gașca mea minunată. A fost ca o eliberare pentru mine să muncesc la acest album pentru că practic este jurnalul sufletului meu pus pe note muzicale. Ce nu am avut eu curaj să vă spun niciodată în cuvinte, am pus pe versuri și pe note muzicale.

Lidia Buble vorbeste despre povestile de iubire care au inspirat-o

Lidia Buble vorbeste despre povestile de iubire care au inspirat-o

CANCAN.RO: Se spune că un artist așa se exprimă cel mai bine, prin muzică. 

Lidia Buble: Dar eu numai așa știu să mă exprim, prin muzică, altfel când se oprește muzica și mă apuc să vorbesc, mă copleșesc atât de tare emoțiile. Asta s-a întâmplat și la concertul din seara asta, mai ales după piesa „Fragil”, în care nu șitu dacă ați observat, am cântat-o cu ochii închiși. Mi-am imaginat o conversație cu sufletul meu și când s-a terminat piesa mi-am dat seama că este momentul să vorbesc cu publicul. Aveam un speech pregătit și am uitat tot, dar sper că s-a simțit emoția și a ajuns unde trebuie.

CANCAN.RO: Când ai învățat să fii vulnerabilă în fața oamenilor? 

Lidia Buble: Asta a venit odată cu experiența. Fragil nu înseamnă să fii slab, dimpotrivă, este un act de curaj, să îți arăți partea vulnerabilă, ne face să fim oameni. E firesc, nu putem să fim tot timpul stană de piatră, este normal să fim sensibili.

CANCAN.RO: Sunt 11 piese pe album, spune-mi care dintre ele reprezintă iubirea pe care o trăiești acum? 

Lidia Buble: Piesa „Un bărbat mai bun” a doua parte. Aceasta este piesa contrast din album, în prima parte vorbesc despre o dragoste toxică din trecut. O relație în care credeam cumva că dragostea trebuie să doară, că este despre orgolii, iar apoi a apărut el: Un bărbat mai bun care m-a îmbrățișat așa cum sunt eu ca om, ca ființă. A fost aici prezent în seara asta, dar lui îi place să stea mai retras, mai în umbră. M-a susținut și mi-a dat aripi din prima zi în care ne-am cunoscut și pentru asta o să îi fiu veșnic recunoscătoare. Mă emoționez când vorbesc despre el.

CANCAN.RO: Am văzut că te-ai emoționat și când ai cântat piesa, deci mă gândeam că este posibil să fie pe aici. 

Lidia Buble: Păi nu putea să lipsească tocmai el în seara asta. El a fost foarte implicat în întreg proces al concertului pe care l-ați văzut în seara asta. Mă bâlbâi, uite ce face iubirea din noi.

Cum a trecut peste trădare vedeta: „Prin muzică m-am vindecat”

CANCAN.RO: Am înțeles că urmează lucruri frumoase pe plan profesional. Urmează un concert la Sala Palatului? 

Lidia Buble: Știi că fiecare artist visează să aibă concertul lui la Sala Palatului. Eu am mai cântat acolo, cu unii am avut piese lansate, cu alții am fost doar invitată, dar în viitorul foarte apropiat ne propunem să facem și noi acest lucru. Bineînțeles că o să fiți invitați și acolo.

Artista a sus'inut un concert la lansarea noului album

Artista a sus’inut un concert la lansarea noului album

CANCAN.RO: Vorbeam despre piesa „Maria”. E vorba despre aceeași Maria cu altă pălărie, o doamnă care a stricat relația

Lidia Buble: Da, ai văzut că a fost în seara asta aici? A fost o Maria cândva, dar nu pot să îi dezvălui numele, nu o cheamă așa, vă dați seama, dar a fost. Cred că în viața fiecăruia dintre noi, fie că ești tânăr sau mai înaintat în vârstă, apare la un moment dat o Maria sau un Marian pentru că și băieții pot trece prin asta

CANCAN.RO: Dar cum trecem peste situațiile de genul? Cum ai trecut tu peste? 

Lidia Buble: Prin muzică, eu prin muzică mă vindec, pot să fac absolut orice.

CANCAN.RO: Cum a fost vara pentru tine? 

Lidia Buble: Vara a fost foarte încărcată, nu cred că avem săptămână fără două, trei concerte, colindăm prin toată țara, dar mă bucur că mă întâlnesc cu oamenii, îmi trimit mesaje, fără ei nu aș fi ajuns atât de departe și pentru asta le mulțumesc!

(CITEȘTE ȘI: Lidia Buble a făcut anunțul, iubitul ei, Horațiu Nicolau, s-a pus pe treabă! ”Facem nunta!” + Ce așteaptă, însă, artista )

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Prosport.ro
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Adina Buzatu, critică la adresa celor care exagerează cu parfumul: „Câteva reguli de bun-simț”
Click.ro
Adina Buzatu, critică la adresa celor care exagerează cu parfumul: „Câteva reguli de bun-simț”
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
go4it.ro
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Vedetele politice au început să sosească la petrecerea fiicei lui Bolojan. Emil Boc, Vasile Blaga și Florin Birta, primarul Oradei, printre invitați
Gandul.ro
Vedetele politice au început să sosească la petrecerea fiicei lui Bolojan. Emil Boc, Vasile Blaga și Florin Birta, primarul Oradei, printre invitați
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!