Lovitură pentru cabinetul Orban / PSD depune moțiuni simple împotriva miniștrilor PNL ai Sănătății, Muncii și Dezvoltării

• Știri
Lovitură pentru cabinetul Orban / PSD depune moțiuni simple împotriva miniștrilor PNL ai Sănătății, Muncii și Dezvoltării
Liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, a declarat, sâmbătă, că social-democrații au decis să depună trei moțiuni simple, împotriva ministrului Sănătății, Victor Costache, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, și a „ministrului grindă, de la Dezvoltare”, Ion Ștefan.

„În perioada următoare vom depune moțiuni simple, atât la Senat, cât și la Cameră, văm începe cu moțiuni împotriva ministrului Sănătății, Muncii și a ministrului grindă, de la Dezvoltare”, a spus Alfred Simonis.

Chestionat despre motivele care stau la baza acestor moțiuni simple, Simonis a zis că „există riscul practic a privatizării sistemului de Sănătate”.

„Evident, la Ministerul Sănătății, acest ministru trebuie demis sau să își dea demisia, pentru că există riscul practic a privatizării sistemului de Sănătate și nu ne permitem ca într-o țară unde nu toți oamenii își permit un tratament în sistemul privat să existe un sistem care nu va avea fonduri suficiente pentru sistemul public și să se aloce din ce în ce mai mulți bani la sistemul privat, sistem care îl plătește pe ministrul Sănătății cu sume importante”, a argumentat el.

Fostul minsitru al Sănătății Florian Bodog propune PNL-ului interzicerea oricărui tip de coplată pentru programele naționale de sănătate și suplimentarea bugetului, astfel liberalii vor demonstra că ordonanța aflată în dezbatere publică referitoare la spitalele private „nu e o altă afacere PNL”.

Ministerul Sănătății are în dezbatere publică o ordonanță prin care spitalele și clinicile private vor putea accesa oricând fonduri bugetare cuprinse în programele de sănătate. În prezent, acestea puteau implementa programe de sănătate doar dacă era depășită capacitatea furnizorilor publici.

Totodată, mai mulți social-democrați s-au arătat nemulțumiți de afirmațiile ministrului Muncii, Violeta Alexandru, referitoare la vârsta de pensionare, considerând că aceasta îi etichetează pe români ca fiind „puturoși”.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Următoarele trei nopți sunt decisive pentru furnizarea căldurii în București. Temperaturile medii „legale” vor fi la limită. Peste 1.000 de blocuri, fără apă caldă
Gandul.ro
Următoarele trei nopți sunt decisive pentru furnizarea căldurii în București. Temperaturile medii „legale” vor fi la limită. Peste 1.000 de blocuri, fără apă caldă
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!