Lumea teatrului este în doliu. A murit Voicu Rădescu, fondatorul primului teatru independent din România

Lumea teatrului este în doliu. A murit Voicu Rădescu, fondatorul primului teatru independent din România

Voicu Rădescu, fondatorul primului teatru independent din România, a murit la vârsta de 65 de ani. În acest an, el fusese declarat cetățean de onoare al Bucureștiului. 

 

Născut în anul 1955, Voicu Rădescu a fost crescut de către părinți comuniști ilegaliști și a fost nepotul  generalului Nicolae Rădescu, unul dintre premierii țării.

Perioada în care comunismul era la putere l-a împiedicat să se afirme în propiul stil și a fost nevoit să se dedice sportului. Pasiunea pentru citit a mocnit în interiorul artistului, iar după căderea regimului comunist, Voicu Rădean s-a dedicat unicei iubiri: arta.

S-a implicat în viața culturală din București și a fondat primul teatru independent din România, dar și Green Hours  jazz-cafe, care este cel mai vechi club de jazz din țară și locul unde viziunea despre artă este expusă în cel mai autentic mod.

”Ne-a părăsit Voicu Rădescu, după o grea suferință”

Lumea artei este în doliu. Voicu Rădescu a lăsat un gol în sufletul colegilor din teatru: ”A  fost unul din idealiștii ăia care fac ca lumea să pară că are speranță, că există niște valori care se ridică deasupra mărunțișurilor care ne guvernează viețile”, este mesajul publicat de Tudor Chirilă pe rețelele de socializare.

 

Nicușor Dan, primarul general al capitalei, și-a exprimat regretul față de cel pe care l-a declarat cetățean de onoare al orașului : Ne-a părăsit Voicu Rădescu, după o grea suferință, pe care a îndurat-o cu deosebită demnitate. Mulți oameni din zona culturală i-au fost aproape în aceste luni, în special Lia Bugnar și Rozana Mihalache. Te copleșea cu altruismul lui. Sunt mândru că a fost declarat cetățean de onoare al Bucureștiului”, a scris edilul.

 

Sursa foto: Instagram

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Drama lui Alex Bogdan, ascunsă timp de 16 ani: „Sper cândva să pot să mă iert”
Click.ro
Drama lui Alex Bogdan, ascunsă timp de 16 ani: „Sper cândva să pot să mă iert”
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
Digi 24
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Digi24
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
Promotor.ro
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
go4it.ro
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Descopera.ro
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Călin Georgescu, eliberat și pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Prejudiciul din dosar se ridică la 1,1 milioane de euro. DIICOT contestă decizia
Gandul.ro
Călin Georgescu, eliberat și pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Prejudiciul din dosar se ridică la 1,1 milioane de euro. DIICOT contestă decizia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Mediafax Italia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!