Marcel Ciolacu, despre criza facturilor la energie și gaze: ”La furnizori nu este suficient doar să îi amendăm, ei trebuie şi supraimpozitaţi în cazul în care încalcă legea”

Marcel Ciolacu, despre criza facturilor la energie și gaze: ”La furnizori nu este suficient doar să îi amendăm, ei trebuie şi supraimpozitaţi în cazul în care încalcă legea”

Marcel Ciolacu – preşedintele PSD – a declarat că până la finalul săptămânii vor fi stabilite măsurile care vor fi aplicate pentru a tempera criza facturilor la energie electrică și gaze naturale.

Acesta propune ca furnizorii care încalcă legea să fie și amendați și supraimpozitaţi.

„Sunt ferm convins că până duminică o să avem şedinţa de coaliţie şi o să stabilim anumite măsuri pe care apoi premierul Ciucă să le ia în agenda guvernamentală de săptămâna viitoare. (…) Ne-am uitat atent ce au făcut şi vecinii noştri – şi în Ungaria, şi în Polonia, şi în Cehia -, dar am văzut ce au făcut şi în Germania şi în Suedia cu sprijin pentru consumatori. Cred că etapa în care găsim justificări sau căutăm vinovaţi şi să ieşi la televizor să spui că nu ai pârghii, când statul român este acţionar unic în vreo 12 companii energetice sau acţionar minoritar, mi se pare, în vreo şapte, cred că este ceva prea mult”, a spus Marcel Ciolacu, potrivit GÂNDUL.

”Este normal să se intervină în acest moment”

Liderul PSD a afirmat că a solicitat de urgenţă o convocare a şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, pentru că criza prețurilor este o problemă de siguranță națională.

„Avem cadru legislativ să intervenim. (…) Este normal să se intervină în acest moment. PSD o să vină în şedinţa de coaliţie cu soluţii”.

Ciolacu propune ca furnizorii de energie electrică și gaze naturale care încalcă legea să fie aspru amendați și supraimpozitaţi.

„La furnizori nu este suficient doar să îi amendăm, ei trebuie şi supraimpozitaţi în cazul în care încalcă legea. (…) Legea trebuie să fie mult mai simplu pusă în aplicare”, a afirmat șeful PSD.

De asemenea el a precizat că românii ar avea nevoie de o plafonare a prețurilor la alimentele de bază.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Drama lui Alex Bogdan, ascunsă timp de 16 ani: „Sper cândva să pot să mă iert”
Click.ro
Drama lui Alex Bogdan, ascunsă timp de 16 ani: „Sper cândva să pot să mă iert”
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
Digi 24
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Digi24
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
Promotor.ro
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
go4it.ro
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Descopera.ro
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Călin Georgescu, eliberat și pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Prejudiciul din dosar se ridică la 1,1 milioane de euro. DIICOT contestă decizia
Gandul.ro
Călin Georgescu, eliberat și pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Prejudiciul din dosar se ridică la 1,1 milioane de euro. DIICOT contestă decizia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Mediafax Italia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!