Acasă » Trending » Marcel Ciolacu: ”Luni vom anunța măsurile economice. Sunt foarte multe care vor avea un efect imediat”

Marcel Ciolacu: ”Luni vom anunța măsurile economice. Sunt foarte multe care vor avea un efect imediat”

De: Cristian Lisandru 07/04/2022 | 22:15
Marcel Ciolacu: ”Luni vom anunța măsurile economice. Sunt foarte multe care vor avea un efect imediat”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, joi, că Guvernul va veni luni cu un set de măsuri care, pe de o parte vor avea un efect imediat (vouchere în valoare de 50 de euro pentru persoanele vulnerabile) și altele care vor avea un efect de prevenire.

De asemenea, sunt anunțate și măsuri care să vină în sprijinul economiei, respectiv în zona producției alimentare și în zona materialelor de construcții.

„Am plecat de la principiu să găsim banii pentru că nu putem să venim cu tot efortul pe buget și am găsit sursa din exercițiul financiar trecut, cel puțin pe zona socială. Pentru prima dată se vine cu mai mulți bani pe zona economică decât pe zona socială”, a declarat Marcel Ciolacu, informează GÂNDUL.

Liderul social-democraților a anunțat că luni va susține o conferință de presă la care vor participa toți liderii coaliției și vor anunța toate măsurile pe care Guvernul le va implementa, multe dintre acestea având un efect imediat.

„Luni vom avea o conferință de presă, împreună cu liderii coaliției și vom anunța absolut toate măsurile. Sunt foarte multe care vor avea un efect imediat, de exemplu cu vouchere-le pentru persoanele vulnerabile sunt imediate – sume de bani pe care oamenii le pot folosi numai pentru alimentele de bază sunt și pentru copii. Erau în valoare de 50 de euro”, a spus șeful PSD.

Ar putea reveni măsura prin care românii ar putea să își amâne ratele la bănci.

„Vom veni cu anumite măsuri care, chiar dacă nu sunt imediate vor preveni anumite probleme cum ar fi amânarea ratelor la bancă. Nu știu dacă în acest moment este nevoie de această măsură, dar ea este convenită cu băncile și dacă se va ajunge în acel moment, vom avea ceva funcțional”, a afirmat el.

„În zona economică sunt aproape zece miliarde de lei”

„În zona economică sunt aproape zece miliarde de lei, împărțiți în două – ajutoarele de stat, mai ales cele îndreptate spre industria alimentară, dar este și această OUG pe care o va da Guvernul cu privire la prețul materialelor de construcții, fiind că în acest moment toată România este blocată din cauza scumpirilor la materiale de construcții, cel puțin cele care sunt livrate din Ucraina.

Atenția deosebită a fost în zona alimentară, agricultura, producția alimentară, producția de procesare”, a mai punctat Ciolacu.

Întrebat dacă se vor mai putea mări pensiile, în condițiile în care scumpirile au anulat practic efectul măririlor de începutul anului, Marcel Ciolacu a răspuns: „În cazul în care aceste măsuri pe care le va lua Guvernul vor avea efectul scontat, categoric da!”

Avem în Parlament legea cu mărirea salariului în agricultură la 3.000 de lei și va trece săptămâna viitoare. Guvernul vine cu suplimentar pe zona de agricultură. Am vorbit deja să mărim stocarea la alimente – cartofi, grâne. Întrebat dacă se vor interzice exporturile de grâne și de semințe de floarea soarelui, liderul PSD, a răspuns: ”Nu. Nu poți să interzici exporturile de grâu”.

Pe zona semințelor de floarea soarelui, președintele PSD spune ca a purtat această discuție în coaliție.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Cât costă un kilogram din primele CĂPȘUNI româneşti, apărute deja în pieţe. Nu sunt chiar pentru orice buzunar
Cât costă un kilogram din primele CĂPȘUNI româneşti, apărute deja în pieţe. Nu sunt chiar...
FOTO. Cum a ajuns să arate Ileana Lazariuc, fosta noră a lui Țiriac, la 42 de ani!
FOTO. Cum a ajuns să arate Ileana Lazariuc, fosta noră a lui Țiriac, la 42...
Apariție INCREDIBILĂ: De la chelneriță, la IUBITĂ DE MILIONAR! Cine e cu adevărat românca Antonela, cucerirea fostului patron din fotbal
Apariție INCREDIBILĂ: De la chelneriță, la IUBITĂ DE MILIONAR! Cine e cu adevărat românca Antonela,...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Marilu Dobrescu rupe tăcerea despre „procedura secretă”. Dezvăluirile făcute au șocat o întreagă țară: „Cu fiecare injecție pe care ți-o faci, ai un strop de speranță”
Marilu Dobrescu rupe tăcerea despre „procedura secretă”. Dezvăluirile făcute au șocat o întreagă țară: „Cu...
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce...
Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu amanta rusoaică la Moscova
Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu...
Un cuplu care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub podeaua din bucătărie o comoară
Un cuplu care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț a făcut actrița odată cu postarea fotografiilor
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre ei doi: „Virginia, chiar nu mă șochează nimic în lumea asta, crede-mă.”
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
El i-a luat locul în clan lui Costel Condureanu! „Stăpânul Moldovei” va di înmormantat regește
El i-a luat locul în clan lui Costel Condureanu! „Stăpânul Moldovei” va di înmormantat regește
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
SWIPE-UL care epuizează bateria iPhone-ului. Mulți utilizatori fac acest gest
SWIPE-UL care epuizează bateria iPhone-ului. Mulți utilizatori fac acest gest
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
S-a aflat! Cum a ajuns Cătălin Moroșanu să-i fie naș lui Jador: „Îi cunosc aproape toate iubitele, dar cu ea...”
S-a aflat! Cum a ajuns Cătălin Moroșanu să-i fie naș lui Jador: „Îi cunosc aproape...
Cristina Demetrescu anunță noroc mare și schimbări pentru 5 zodii. Vine o perioadă neașteptată peste acești nativi până la sfârșitul lui aprilie
Cristina Demetrescu anunță noroc mare și schimbări pentru 5 zodii. Vine o perioadă neașteptată peste...
Fabrica din România care produce pe bandă rulantă. Produsele pe care românii le adoră se vând în toată țara și sunt mai bune decât cele din import
Fabrica din România care produce pe bandă rulantă. Produsele pe care românii le adoră se...
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Bănică Jr şi Lavinia Pîrva, anunț neașteptat după 7 ani de relaţie: Am considerat că adevărul o să iasă la iveală!
Bănică Jr şi Lavinia Pîrva, anunț neașteptat după 7 ani de relaţie: Am considerat că...
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele interne
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Halep, lovitură ISTORICĂ! A semnat. Anunțul venit chiar vineri, 19 aprilie
Halep, lovitură ISTORICĂ! A semnat. Anunțul venit chiar vineri, 19 aprilie
Restricții la o mare bancă din România. Cum vor fi afectați clienții
Restricții la o mare bancă din România. Cum vor fi afectați clienții
Smoothie poate crește riscul de DIABET, avertizează medicii nutriționiști. Care sunt alternativele
Smoothie poate crește riscul de DIABET, avertizează medicii nutriționiști. Care sunt alternativele
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului...
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă din timpul căsniciei cu Alina Sorescu:
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
Ce salariu ar primi chefii Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu de la Pro TV. Suma pentru care a lăsat în urma „Chefi la cuțite”
Ce salariu ar primi chefii Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu de la Pro TV. Suma pentru...
Peștele ieftin și bogat în vitamina D pe care îl găsești în toate supermarketurile din România. Nutriționistul Cristian Mărgărit îl recomandă: ”Este un miracol pentru imunitate”
Peștele ieftin și bogat în vitamina D pe care îl găsești în toate supermarketurile din...
Gigantul care deschide o nouă fabrică în România. E aproape de București, oferă 200 de locuri de muncă
Gigantul care deschide o nouă fabrică în România. E aproape de București, oferă 200 de...