Pe vremuri, Matteo rupea topurile cu „Panama”, „Andale” și colaborările care îl țineau permanent în lumina reflectoarelor. Astăzi, artistul nu a abandonat complet muzica și mai lansează piese, însă nu mai este la fel de prezent în prim-planul showbizului. Asta nu înseamnă că a stat cu mâinile în sân. Dimpotrivă! În timp ce microfonul pare să fi trecut pe plan secund, firma lui ”cântă” cât se poate de bine. Mai ales pe la instituții publice, unde are toate ușile deschise.
Matei-Anton Vasiliu, cunoscut publicului drept Matteo, este asociatul unic al Mattman Music SRL, societate care a devenit între timp casă de producție, label și furnizor de spectacole. Pe site-ul oficial, compania îi promovează, alături de Matteo, pe Andrei Bănuță, Georgiana Neagu și Emily Istrate, semn că artistul și-a mutat o bună parte din energie în spatele scenei. Și, ce să vezi, afacerea îi merge de minune.
În 2025, Mattman Music SRL a raportat o cifră de afaceri spectaculoasă, de 7.567.524 de lei, cu aproximativ 50% mai mare decât în anul anterior. Asta înseamnă peste 1,5 milioane de euro rulați într-un singur an. Profitul net a fost de 714.285 de lei, iar firma a realizat performanța asta cu un singur angajat.
Societatea apare, totodată, cu nu mai puțin de 57 de achiziții directe obținute de la instituții publice. Printre clienți se numără primării, centre culturale și instituții din Ploiești, Blaj, Alba, Roșiorii de Vede, Ilfov sau Moldova Nouă. Cu alte cuvinte, chiar dacă Matteo nu mai este vedeta fiecărui afiș, firma lui a ajuns să pună alte vedete pe afișele plătite din bani publici.

Una dintre cele mai recente înțelegeri a fost încheiată cu Municipiul Ploiești, pentru evenimentul „Republica Rock”, organizat în zilele de 4 și 5 iulie 2026.
Primăria a cumpărat de la firma lui Matteo concertele trupelor Vama și Luna Amară, pentru suma de 120.742 de lei fără TVA (23.037 de euro). În preț intrau onorariile, transportul, diurnele artiștilor și costurile echipelor tehnice. Fiecare trupă urma să susțină un concert de minimum 50 de minute. Nimic ciudat până aici, doar că ordinea evenimentelor este cea care ridică sprâncene.
Programul festivalului era cunoscut public încă din 30 iunie 2026. Presa locală anunța deja că, în seara de 4 iulie, pe scenă urmau să urce Orkid, Luna Amară, Celelalte Cuvinte și Vama. Informația a fost reluată și pe 1 iulie, cu toate trupele prezentate ca fiind certe.

Achiziția către Mattman Music SRL a fost însă publicată abia pe 2 iulie, iar oferta firmei lui Matteo a fost acceptată oficial pe 3 iulie, cu numai o zi înaintea concertului.
Pe românește: publicul știa deja cine va cânta, afișul era gata, presa publicase programul, iar abia după aceea a fost oficializată cumpărarea serviciilor de la firma care trebuia să aducă artiștii.
Cum putea Primăria Ploiești să anunțe drept sigure concertele Vama și Luna Amară înainte ca oferta firmei lui Matteo să fie acceptată oficial?
Trebuie precizat că nu a fost vorba despre o licitație clasică, în care mai multe societăți s-au luptat pentru contract, ci despre o achiziție directă. Este posibil ca înaintea procedurii să fi existat niște discuții sau înțelegeri.
Totuși, faptul că artiștii erau anunțați public înainte ca achiziția să fie finalizată creează impresia că furnizorul, firma lui Matteo, cât și programul, erau deja stabilite, iar procedura oficială a fost doar o formalitate.
Nu este, în sine, dovada unei ilegalități. Este însă o situație care te face să te gândești, inevitabil, dacă a fost sau nu cu ”dedicație”.
De asemenea, contractul pentru Vama și Luna Amară nu a fost prima afacere făcută de firma lui Matteo cu Municipiul Ploiești în această vară. Luna trecută, Mattman Music SRL a primit alți 21.241 de lei fără TVA pentru a-l aduce pe Florian Rus la un eveniment organizat pe 13 iunie.
Și de această dată, totul s-a mișcat pe repede înainte. Achiziția a fost acceptată pe data de 11 iunie, cu numai două zile înaintea recitalului, iar reprezentanților firmei li se cerea să trimită contractul și documentele semnate și ștampilate până a doua zi dimineață, la ora 9:30.

Numai în primele luni ale anului 2026, firma lui Matteo a primit achiziții directe de:
Toate acestea se adaugă unei liste lungi de contracte obținute de-a lungul anilor pentru organizarea de evenimente și prestațiile unor artiști. Printre altele, în 2025, Matteo a primit aproximativ 35.000 de euro pentru a asigura mai multe concerte organizate de 1 Mai în Mamaia. ”Pachetul” a fost împărțit cu firma Show by Iza SRL, o firmă înregistrată ÎN PLOIEȘTI, și care a primit aproape 14.000 de euro pentru prestația artiștilor Bibi, Adda si Juno.
Deși cele mai multe contracte bifate de firma lui Matteo sunt achiziții directe, Mattman Music a câștigat și licitații pe sume fabuloase. În 2024, societatea și-a adjudecat la Mioveni un contract de 1,6 milioane de lei fără TVA, adică peste 300.000 de euro, pentru serviciile artistice și scenotehnice ale Analogue Festival.

Un an mai târziu, în 2025, a câștigat și contractul pentru programul artistic al Freeland Festival de la Slobozia, în valoare de 392.533 de lei, aproape 75.000 de euro. Doar cele două licitații i-au adus în firmă aproape 400.000 de euro din bani publici.