Nu este un secret pentru nimeni faptul că ultima perioadă a fost extrem de dificilă pentru Mihaela Rădulescu. Au trecut numai patru luni de la moartea lui Felix Baumgartner, iar aceasta este în continuare măcinată de suferință. Însă, colegii de la Pro TV sunt alături de ea. Andreea Esca și Andi Moisescu au făcut un gest emoționant pentru ea.
În ultima perioadă, Mihaela Rădulescu s-a ferit de camerele de filmat, alegând să își trăiască suferința departe de ochii curioșilor. Totuși, recent, aceasta a marcat o apariție la care nimeni nu se aștepta. Vedeta a revenit pe micile ecrane, iar fanii au putut să o vadă în cadrul show-ului ce a marcat aniversarea a trei decenii de Pro TV.
Mihaela Rădulescu s-a numărat printre vedetele ce au participat la aniversarea Pro TV, deși nimeni nu se aștepta la asta. Prezența ei nu a trecut neobservată, iar colegii de trust și-au arătat din plin susținerea pentru ea. Mai mult, Andreea Esca și Andi Moisescu chiar au făcut un gest emoționant.
În cadrul show-ului de la PRO TV, cei doi i-au oferit vedetei un moment special, arătându-i susținerea și aprecierea. Aceștia au avut numai cuvinte de laudă la adresa ei.
Andreea Esca a vorbit la superlativ despre Mihaela Rădulescu, spunând despre ea că este un simbol al eleganței și o femeie extraordinar de puternică.
„A fost mereu în atenția publicului, chiar și atunci când poate că și-ar fi dorit să nu fie. Este un simbol al eleganței și o femeie puternică prin excelență”, a spus Andreea Esca.
În ceea ce îl privește pe Andi Moisescu, acesta a lăudat implicarea Mihaelei Rădulescu în numeroase campanii caritabile și a aplaudat dorința ei de a face mereu bine
„Ține să își lase amprenta, să facă lucruri bune pentru copii, să ajute. Ne bucurăm să descoperim de fiecare dată aceeași femeie puternică, același om excepțional”, a spus și Andi Moisescu.
De asemenea, fanii au văzut-o pe Mihaela Rădulescu și cu ochii în lacrimi. Vedeta s-a emoționat atunci când Andra a urcat pe scenă și a cântat melodia „Iubirea schimbă tot”.
Foto: Social media