Mircea Lucescu s-a stins din viață la 80 de ani. El a lăsat în urmă o carieră incredibilă și o familie frumoasă. Sicriul cu trupul neînsuflețit a fost depus la Arena Națională și mii de oameni au venit să îi aducă un ultim omagiu.
Fostul selecționer a murit marți, 7 aprilie. Acesta se afla internat la Spitalul Universitar de Urgență București, acolo unde a fost dus încă din data de 29 martie. Vestea că nu mai este printre noi a întristat pe toată lumea, iar miercuri, 8 aprilie, atunci când a fost depus sicriul la arenă, mii de oameni au venit să-și ia rămas bun de la Mircea Lucescu. Printre ei s-a numărat și Mihai Stoica. Acesta a explicat că a fost șocat de puterea fiului lui Lucescu.
Mihai Stoica este președintele Consiliului de Administrație de la FCSB. A fost și el prezent alături de delegația echipei, joi, la Arena Națională pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Mircea Lucescu. Acesta l-a îmbrățișat pe Răzvan Lucescu, pe fiul lui, Matei, dar și pe doamna Neli, soția fostului selecționer. De asemenea, el a făcut și o scurtă declarație prin care a recunoscut că este uluit de puterea de care dă dovadă Răzvan în aceste momente grele.
Ne întrebam cu toţii de unde are resurse Răzvan să stea de ieri în picioare şi să primească condoleanţe din partea tuturor. Şi după mi-am dat răspunsul. Gena familiei Lucescu este ceva inexplicabil. Cum nea Mircea a antrenat până în ultima clipă a vieţii, aşa şi Răzvan a avut puterea asta. Acum, într-adevăr, realizăm cât de mare a fost acest om. Recunoaşterea internaţională a acestui om este uluitoare. (n.r. despre Răzvan Lucescu) Te simţi dator în momentul în care asişti la un eveniment cu o asemenea anvergură. Am fost, într-adevăr, la funeraliile lui Helmut, la ale lui nea Emi, dar anvergura pe care a avut-o nea Mircea este colosală, a spus Mihai Stoica.
Mircea Lucescu va fi înmormântat vineri, 10 aprilie, chiar în Vinerea Mare, la cimitirul Bellu din București. Ceremonia va avea loc într-un cadru restrâns, adică vor participa doar familia și prietenii apropiați.