Moldovenii rămân în aceeași formulă: „Nu este niciun risc să pierdem jucători!”

Moldovenii rămân în aceeași formulă: „Nu este niciun risc să pierdem jucători!”

Valeriu Iftime, finanțatorul FC Botoșani a declarat că în acest moment clubul său nu se confurntă cu problem financiare din cauza pandemiei de coronavirus.

Mai mult, patronul clubului botoșănena a spus că în acest moment, deși competiția internă este suspendată, jucătorii sunt cu plata la zi și nu există riscul ca vreun fotbalist să părăsească echipa.

„Nu este niciun risc să pierdem jucători. Noi avem contracte cu toți jucătorii pentru cel puțin încă un an, din vară. Doar cu Holzmann și Ebenhofer trebuie să decidem până la sfârșitul lunii mai. Am vorbit cu băieții și le-am spus să nu-și facă niciun fel de probleme. Au luat salariile, inclusiv în luna martie. Din aprilie vom vedea cum stăm cu bugetul. În momentul acesta nu am nicio problemă financiară sau de lot. Toți au aceeași problemă și toți vor căuta soluții să iasă cât mai bine”, a declarat Valeriu Iftime.

În altă ordine de idei, finanțatorul a afirmat că se așteaptă la o criză economică după această pandemie dar spune că în acest moment nimeni nu poate ști dimensiunile acestei cize.

Valeriu Iftime a precizat că în momentul de față  compania pe care o deține nu are nicio problemă și își desfășoară activitatea normal însă a recunoscut că dacă se va prelugi pandemia iar fabricile din Europa vor rămâne închise.

„Încercă să lucrăm atâta timp cât suntem protejați. O să vedem până când și cum este, cât ține. E foarte ușor să spui că va fi rău… Dar nu are nimeni măsura asta, nu știm cât va dura, cum vor reacționa partenerii noștri, cei din afară sau din interior. Este clar că avem o problemă cu importurile pentru că sunt fabrici din Italia sau Franța care și-au închis activitatea pentru vreo două săptămâni. Noi funcționăm normal în acest moment, avem multe proiecte pe irigații, căldură, apă. Noi nu lucrăm cu China ci cu Germania, Franța, Italia. Este adevărat că aceste fabrici au subansamble care se fac în China. S-a dat și un comunicat de la guvern, toate proiectele se continuă. E un semnal pozitiv, e un semnal de încurajare. Eu nu aștept să dea cineva ceva pentru nu are de unde să dea statul. Important este să avem bani pentru alimentație și sănătate care țin de viața omului”, a afirmat Valeriu Iftime.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nick Rădoi, mesaj dureros după moartea Mădălinei Apostol: „O nouă criză severă a împins-o spre acest gest tragic”
Click.ro
Nick Rădoi, mesaj dureros după moartea Mădălinei Apostol: „O nouă criză severă a împins-o spre acest gest tragic”
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Digi 24
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
Digi24
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
Promotor.ro
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
Gandul.ro
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!