Un irakian și-a ucis iubita, în vârstă de 30 de ani, și soacra, iar apoi a fost apoi ucis de poliţişti. Scenele scandaloase au avut loc în localitatea ilfoveană Buftea. Potrivit surselor Antenei 3, certurile din familie au izbucnit din motive de gelozie.
Din apartamentul lor s-au auzit zgomote puternice, fapt care i-a alertat pe vecinii care au sunat la 112. Când polițiștii au ajuns la fața locului, bărbatul era recalcitrant și ar fi fost nevoie să folosească armamentul din dotare.
Criminalul a fost împușcat de polițiști în zona pieptului, iar din cauza rănilor, acesta a murit.
Reprezentanții Poliției Ilfov transmit că în jurul orei 17.30, au fost sesizați, prin apel la numărul unic de urgență 112, de un bărbat, de 50 de ani, cetățean străin, prin care a anunțat că și-a ucis concubina, în vârstă de 30 de ani, precum și pe mama acesteia.
Polițiștii au mers la locul crimei, în Buftea, unde le-au găsit pe cele două femei, moarte, după ce fuseseră înjunghiate. Agenții au încercat să-l imobilizeze pe bărbat, însă acesta a devenit agresiv și a încercat să-l înjunghie pe un polișțist, motiv pentru care acesta din urmă l-a împușcat. Ulterior, a fost declarat decesul bărbatului.