NATO, prima reacție după ce o dronă rusească a fost găsită în România: „Monitorizăm îndeaproape situația”

NATO, prima reacție după ce o dronă rusească a fost găsită în România: „Monitorizăm îndeaproape situația”
NATO vine cu prima reacție

După ce rămășitele unei posibile drone rusești au fost depistate pe teritoriul României, iar Klaus Iohannis a anunțat că NATO se va implica, a venit și un răspuns oficial. Dylan White, purtătorul de cuvânt al Organizației Tratatului Altlanticului de Nord, a venit cu primele precizări. 

NATO a transmis faptul că a fost informată cu privire la incidentul care a produs atât de multă tensiune în România. De asemena, și-a anunțat, încă o dată, solidaritatea cu România, țară membră încă din anul 2004.

„Autoritățile române au confirmat că resturi, posibil de la o dronă, au fost găsite pe teritoriul României, în apropiere de granița cu Ucraina. Autoritățile române investighează incidentul. România a informat aliații NATO despre acest incident în cadrul reuniunii de astăzi a Consiliului Nord-Atlantic, iar aliații și-au exprimat o puternică solidaritate cu România”, a mai spus purtătorul de cuvânt interimar al NATO, Dylan White.

De asemenea, oficialul a precizat:

„Continuăm să monitorizăm îndeaproape situația și rămânem în contact strâns cu aliatul nostru, România”.

(CITEȘTE ȘI: Klaus Iohannis, atitudine fermă după ce drona rusească a fost găsită în România: „În cadrul NATO suntem foarte bine apărați”)

Bucăți dintr-o dronă rusească, pe teritoriul României

Miercuri, 6 septembrie, Ministrul Apărării, Anghel Tîlvăr, a transmis faptul că bucăți dintr-o dronă rusească au fost găsite pe teritoriul României. Rămășițele sunt verificate de către experți. Vestea vine după ce cu o seară în urmă, echipa MApN s-a deplasat în proximitatea satului Plauru.

Prin intermediul unui comunicat, autoritățile au spus că vor fi luate măsuri suplimentare pentru întărirea monitorizării și securizării spațiului aerian la frontierele României:

„Echipa condusă de ministrul apărării naționale, din care au făcut parte șeful Statului Major al Apărării, general Daniel Petrescu, și șeful Statului Major al Forțelor Aeriene, general-locotenent Viorel Pană, s-a informat cu privire la situația concretă din zonele vizitate și a informat autoritățile locale despre faptul că vor fi luate măsuri suplimentare pentru întărirea capacităților de monitorizare și de securizare a spațiului aerian la frontierele României.

Echipa MApN s-a deplasat și în proximitatea satului Plauru în care echipele de investigare ale MApN au descoperit, în cursul serii de 5 septembrie, elemente care pot fi asimilate unor resturi de dronă. Specialiștii trimiși de MApN la fața locului au ridicat probele care vor fi supuse unor expertize tehnice, care să permită stabilirea provenienței și caracteristicilor acestora. Concluziile formulate de specialiștii MApN, în urma finalizării investigațiilor, vor fi comunicate public cu maximă celeritate”, se arată în comunicatul de presă al MApN.

(CITEȘTE ȘI: Tensiuni majore după ce în România au căzut bucăți dintr-o dronă rusească. Ministrul Apărării a ajuns la fața locului)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ultima fiță, pantofii transparenți din plastic! Verdictul stiliștilor: „Total inestetici și se aburesc!” Cam cât costă?
Click.ro
Ultima fiță, pantofii transparenți din plastic! Verdictul stiliștilor: „Total inestetici și se aburesc!” Cam cât costă?
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!