Grea e viața e artist, noaptea vesel, ziua… îngrijorat! Este și cazul Georgianei Lobonț și al soțului ei, Rareș Ciciovan, care au avut parte de o vară plină din toate punctele de vedere. Artista a fost pe fugă între diferite stațiuni de pe litoral acolo unde a susținut numeroase concerte. Vedeta și soțul ei însă au știut să îmbine utilul cu plăcutul, căci alături de ei au fost și cei doi copii ai cuplului, dar și bunicii care i-au ajutat pe artistă și pe soțul ei. Și, cu toate că a avut parte de ajutor, din mintea Georgianei nu a lipsit o temere. În intrerviul CANCAN.RO, artista ne spune despre ce este vorba, dar și ce surpriză pregătește cât de curând.
Georgiana Lobonț a trăit în ultimele luni pe fugă, căci a avut toată vara aglomerată de concerte și evenimente. Ea și Rareș și-au făcut timp și de câteva zile de vacanță în Mallorca, însă, în restul timpului vedeta a petrecut pe litoral la concerte și evenimente. Iar pentru că programul artistei nu i-a permis prea multe momente de respiro, familia a devenit, practic, echipa ei de călătorie. Copiii, bunicii și finii au mers alături de Georgiana și Rareș în stațiunile de pe litoral, astfel că zilele de vară s-au transformat într-o adevărată aventură de familie.
Georgiana Lobonț nu a scăpat de temerile în privința copiilor, dar soțul încearcă să o călească: „Nu îmi place adrenalina”
Georgiana a povestit într-un interviu CANCAN.RO cum a decurs vara ei. Vedeta a îmbinat utilul cu plăcutul, astfel că locurile unde a avut evenimente s-au transformat implicit în casa lor de vacanță.
„Suntem la mare, cântăm pe litoral.Am cântat și la Nibiru și la toate teatrele de vară de prin Eforie, Saturn, Neptun, Jupiter, Mamaia. Sunt cu familia după mine, în gereal. Când se poate, îi luăm pe copii cu noi. Avem o gașcă mare săptămâna asta pentru au venit și copiii, bunicii, finii, suntem mulți. Avem ajutoare. Profităm de fiecare loc în care mergem, dar încercăm să nu fim prea activi pentru a ne menține la evenimentele de seară. Ne culcăm dimineața la 4, 5, a doua zi facem o baie, mâncăm ceva și o luăm din loc”, ne-a povestit artista.
Georgiana Lobonț nu are liniște nici în vacanță. sursă – social media
Georiana Lobonț și soțul ei, Rareș, sunt părinții unui băiețel în vârstă de 8 ani și ai unei fetițe care are 7 ani, astfel că implicit grijile în ceea ce îi privesc nu au dispărut. Chiar dacă artista ne spune că are încredere în copiii ei și știe că sunt ascultători, nu poate scăpa de gândul că trebuie să îi țină mereu sub supraveghere. Din fericire, ea și soțul au pe cine se baza căci bunicii sunt acolo să dea o mână de ajutor mereu.
„Suntem o familie activă, da, deși recunosc că mie nu prea îmi face plăcere adrenalina. Eu am destul adrenalină în timpul în care urc pe scenă și am microfonul în mână, nu am nevoie de astfel de activități. Eu cu Rareș plusul și minusul, el e cel care se înhamă la activități de genul cu copiii. Rareș i-a învățat să fie deschiși și să nu le fie teamă.
Am teamă să îmi las copiii singuri, căci, deși sunt niște copii foarte ascultători, nu pot sta calmă. Din fericire, tot timpul sunt supravegheați de noi sau de bunici. Noi nu i-am cocoloșit, dar au primit iubire și afecțiune mereu și i-am învățat de mici cu responsabilitatea, așa că de asta și avem curajul să îi luăm cu noi aproape peste tot chiar dacă avem evenimente. Am fost în Zanzibar cu copiii, în Cipru cu copiii„, a mai spus Georgiana Lobonț pentru CANCAN.RO.
Și nici nu a încheiat cu evenimentele de pe litoral ( acolo unde se află de mai bine de două luni), că Georgiana Lobonț ne dezvăluie că se pregătește de un nou „maraton”. Artista deja a început pregătirile pentru unul dintre cele mai importante proiecte ale sale.
„În perioada aceasta încep pregătirile pentru concertele mele de Crăciun: „Știu românii să colinde”, sunt niște luni intense,cu multă activitate și mult stres. Vreau să iasă showul la superlativ și sper că v-am obișnuit cu niște show-uriextraordinar de frumoase, așa că presiunea este mare. Încerc să vin fiecare dată cu idei noi care să impresioneze și sper să îmi iasă și de această dată”, ne-a mai povestit ea.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a
limbajului
instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași
comentariu
pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Site-ul
nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru
contribuția
la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.