Nicolae Guță, vizat de ANAF după ce a făcut istorie pe TikTok. În doar 4 ore, manelistul a primit donații de 200.000 de dolari

Publicat: 02/04/2024 | 10:40

Nicolae Guță nu a atras doar bani în ultima perioadă, ci și atenția celor de la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Inspectorii l-au luat în vizor pe manelist după ce a câștigat sume uriașe de bani pe TikTok. În doar 4 ore, internauții i-au donat 200.000 de dolari.

În ultima perioadă, Nicolae Guță, supranumit ”Regele manelelor”, a fost foarte prezent pe platforma de socializare TikTok. Cântărețul a făcut mai multe live-uri și a primit donații de aproximativ 200.000 de dolari. Peste 80.000 de internauți au vizionat filmulețele cu celebrul manelist. Ei bine, succesul răsunător de care a avut parte i-a adus și problemele pentru că ar fi intrat în atenția inspectorilor ANAF.

Citește și: EL A „REGIZAT” MEGA-SUCCESUL LUI GUȚĂ! POVESTEA LIVE-ULUI CARE A ZGUDUIT TIKTOK-UL! + 80K ÎN LIVE + 45K $ DONAȚI

Nicolae Guță, vizat de ANAF după câștigurile uriașe de pe TikTok

Nicolae Guță nu este singurul care face bani pe TikTok. Multe alte persoane câștigă sume uriașe pe platforma de socializare. Totuși, inspectorii ANAF se tem că donațiile din mediul online nu sunt doar un trend. Autoritățile iau în calcul posibilitatea unei forme de spălare a banilor.

Așadar, ANAF vrea să facă verificările necesare astfel încânt să stabilească de unde provin, de fapt, sumele uriașe de bani. Inspectorii l-au luat în vizor atât pe Nicolae Guță, cât și pe alți influenceri care s-au îmbogățit în urma donațiilor de pe TikTok, potrivit Antena 3 CNN.

Nicolae Guță a făcut istorie în mediul online/ Sursa foto: TikTok

Nicolae Guță se numără printre cei mai câștigați utilizatori de TikTok din România. În doar 4 ore, manelistul a primit donații în valoare de 200.000 de euro. După ce TikTok a luat o parte, cântărețul a mai rămas cu 50.000 de dolari.

În timpul transmisiei live, ”Regele manelelor” a oferit dedicații speciale internauților care au donat bani. El s-a prezentat pe TikTok precum la un concert real, alături de trupa sa. Atunci când a văzut marele succes pe care l-a avut, cântărețul a rămas surprins. Mai mult decât atât, a ținut să transmită un mesaj de mulțumire celor care i-au oferit sumele uriașe.

„Sincer să fiu, nu mă așteptam. Nu mă așteptam să fie așa de mare impactul, dar totodată, le mulțumesc tuturor celor ce ne-au urmărit, ca avem vreo 3-4 episoade. Nu prea am interacționat eu direct cu publicul, eu am vorbit cu Luci despre ce și cum ar fi, pentru că el interacționează cu oamenii în direct, prin mesaje.

Ne cerem scuze că au mai trimis oameni cadouri, ce au putut, dar pur și simplu Luci nu a avut timp să citească, pentru că veneau pe bandă rulantă.”, a mărturisit Nicolae Guță, pentru Xtra Night Show.

Citește și: CE A FĂCUT CULIȚĂ STERP CÂND A VĂZUT CĂ NICOLAE GUȚĂ A BĂTUT RECORDUL PE TIKTOK. GESTUL SĂU I-A SURPRINS PE INTERNAUȚI: ”AICI SE VEDE CÂȚI DUȘMANI ARE”