Nicoleta Luciu se întoarce în televiziune? Ce decizie a luat bruneta

• Vedete
Nicoleta Luciu (Sursă foto: Instagram.com)

Nicoleta Luciu a fost una dintre prezenţele feminine care s-a bucurat de un succes răsunător pe micile ecrane. De când a decis să se retragă din lumina reflectoarelor, bruneta a primit mai multe oferte din partea televiziunilor din România. Până acum însă, aceasta nu a luat o decizie cu privire la revenirea pe sticlă, însă apropiaţii săi spun că a luat în considerare acest lucru, ba chiar a avut câteva discuţii şi cu partenerul său de viaţă.

Nicoleta Luciu a putut fi văzută de publicul telespectator în mai multe roluri, în diferite telenovele, a activat o bună perioadă ca fotomodel, dar şi ca asistentă TV. Cariera sa a luat sfârşit în momentul în care s-a născut primul său copil şi asta pentru că viaţa de familie a fost mult mai importantă pentru brunetă. Deşi nu şi-a dorit să mai apară în lumina reflectoarelor,  Nicoleta Luciu a primit multe oferte de la televiziunile din România, în speranța că îşi va dori să revină.

CITEŞTE ŞI: NICOLETA LUCIU, PROBLEME GRAVE DIN CAUZA SILICOANELOR. ȘI-A TĂIAT SÂNII

Se pare că bruneta s-a gândit destul de serios la acest lucru, ba chiar i-a cerut sfaturi soţului său.

„Cei doi soți au pus cu atenție în balanță toate variantele și eventuala întoarcere a Nicoletei pe sticlă nu a reușit să ia fața alternativei. Totul a fost cântărit cu grijă, cum se spune pe la noi, dar interesul copiilor a primat mai mult. Inclusiv instinctele materne au fost mai puternice decât dorința de a reveni sub lumina reflectoarelor.

Discuția, purtată foarte franc, a determinat-o chiar pe Nicoleta să se întrebe dacă ar mai avea vreun cuvânt de spus generației celei mai tinere, care nu a prins-o pe sticlă, însă soțul ei i-ar fi replicat că își face griji degeaba.”, au precizat surse din anturajul celor doi soți, pentru playtech.ro.

Reacția vedetei în legătură cu această situație

Se pare că, ofertele pe care le-a primit nu au fost atât de convingătoare, iar pentru moment, bruneta a decis să rămână alături de familie. Cu toate acestea, Nicoleta Luciu nu omite complet posibilitatea revenirii, la un moment dat, pe micul ecran.

„Plus că nici ofertele nu sunt extrem de tentante. Pe de altă parte, cei doi au lăsat oarecum deschis subiectul. Fiindcă situația s-ar putea schimba cu repeziciune și să apară o nouă ofertă, mult mai atractivă decât cele vehiculate în ultimele săptămâni. În acest caz e posibil ca totul să se schimbe și decizia privind viitorul profesional al Nicoletei Luciu să intre într-o altă zodie!”, au adăugat aceleași surse.

De asemenea, copiii săi au în prezent 14 ani, respectiv 11 ani, iar Nicoleta Luciu îşi doreşte în continuare să fie alături de ei mai ales că apropierea adolescenţei reprezintă o vârstă care presupune şi mai multă atenţie.

„Nu vă pot oferi niciun răspuns, fiindcă evit să mai vorbesc cu presa în ultima vreme. Sau dacă o fac, o fac foarte rar și pe subiecte care au într-adevăr importanță pentru mine și familia mea. Dacă va fi ceva legat de viitorul meu profesional, atunci voi mediatiza acest lucru!”, a menționat Nicoleta Luciu, contactată fiind telefonic.

 

 

Sursă foto: Arhivă Cancan

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Fiica lui Ion Țiriac și-a început cariera la 29 de ani. Unde lucrează Ioana, departe de averea tatălui ei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Fiica lui Ion Țiriac și-a început cariera la 29 de ani. Unde lucrează Ioana, departe de averea tatălui ei
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce frumoasă e fiica Marinei Almășan, stabilită la Paris! Zici că-i actriță franțuzoaică: „Și-a ales o viață departe de ochii lumii”
Click.ro
Ce frumoasă e fiica Marinei Almășan, stabilită la Paris! Zici că-i actriță franțuzoaică: „Și-a ales o viață departe de ochii lumii”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Ofertă Lidl: Cărucior SilverCrest multifuncțional de cumpărături cu compartiment termoizolant
go4it.ro
Ofertă Lidl: Cărucior SilverCrest multifuncțional de cumpărături cu compartiment termoizolant
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Fostul premier Marcel Ciolacu transmite un mesaj în ziua consultărilor de la Cotroceni: „Sper ca săptămâna aceasta să avem Guvern”
Gandul.ro
Fostul premier Marcel Ciolacu transmite un mesaj în ziua consultărilor de la Cotroceni: „Sper ca săptămâna aceasta să avem Guvern”
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Mediafax Italia
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”
Mediafax Spania
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”