Numărul persoanelor internate după dezinsecția din Timișoara a ajuns la 45

Numărul persoanelor internate după dezinsecția din Timișoara a ajuns la 45
Numărul persoanelor internate după dezinsecția din Timișoara a ajuns la 45

Numărul persoanelor internate după dezinsecția din Timișoara este în creștere. Dacă la ora 11 erau anunțate 40 de persoane internate, la această oră sunt 45.

Reprezentanții ISU Timiș spun că ultimul bilanț al persoanelor internate a ajuns la 45. Astfel, la Spitalul Județean sunt 10 adulți internați, la Spitalul Municipal 3 adulți internați, iar la Spitalul „Louis Turcanu” 32 de copii.

Miercuri dimineață, cinci persoane dintre cele evacuate în Timișoara, după deratizare, au cerut ajutor medical, după ce s-au simțit rău, respectiv o mamă cu 2 copii de 12 și 14 ani, un alt adult și încă un copil de 11 ani. Toate cele 5 persoane locuiau în blocul de pe strada Miorița nr. 8 din Timișoara, evacuat luni.

Un copil de 3 ani, un bebeluş de 9 zile şi mama acestuia au murit, după ce în blocul în care locuiau s-a făcut o dezinsecţie. Procurorii au stabilit că suspectul este reprezentant al unei societăți care a făcut deratizarea, care a folosit un insecticid denumit „Delicia – GASTOXIN”, ce are în compoziție fosfură de aluminiu, o substanţă foarte toxică, cu efecte letale în caz de inhalare. Patronul societății a fost reținut pentru vătămare corporală din culpă, ucidere din culpă și trafic de produse sau substanțe toxice.

Călin Stăiculescu, avocatul acestuia, a declarat, pentru MEDIAFAX, că patronul firmei de deratizare din Timişoara a cumpărat substanțele folosite de la „o cunoștință”, fără documente.

Ministerul Sănătății a constituit o Comisie de analiză după cazul de la Timișoara, fiind luată decizia de verificare a activității DSP privind societățile de deratizare. Ministrul Victor Costache a cerut modificarea legislației ca direcțiile de sănătate publică să certifice utilizarea biocidelor.

Patronul firmei care a făcut deratizările în cele două blocuri de locuințe evacuate în Timișoara a fost arestat pentru 30 de zile.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!