O discuție apărută recent într-un grup online dedicat locuitorilor din Cluj-Napoca a generat numeroase reacții și a alimentat un val de controverse.
Utilizatorii au dezbătut intens veridicitatea unei relatări care descrie un incident neobișnuit petrecut într-un bloc din oraș.
În timp ce o parte dintre internauți consideră că povestea ar putea fi reală, alții sunt convinși că este vorba despre o ficțiune bine elaborată sau chiar despre un text creat cu ajutorul inteligenței artificiale. În paralel, câțiva membri ai comunității au încercat să identifice imobilul menționat, distribuind fotografii despre care afirmă că ar putea surprinde locul în cauză.
Relatarea care a stârnit interesul descrie un lift dintr-un bloc clujean care, potrivit autorului postării, ar funcționa inexplicabil de peste douăzeci de ani. Conform discuțiilor din mediul online, la ora 03:17, cabina ar porni singură, urcând până la etajul 12, apoi coborând la parter, repetând traseul până în zorii zilei, fără ca vreun locatar să îl utilizeze.

Fenomenul a devenit un subiect intens comentat, iar unele persoane susțin că au auzit de-a lungul timpului povești similare.
Originea presupuselor evenimente ar data din anul 1994. Atunci, Marian Popescu, un inginer în vârstă de 38 de ani, ar fi rămas blocat în liftul blocului C7 de pe strada Observatorului, în noaptea de 8 februarie. La ora 03:15, cabina s-ar fi oprit între etajele 6 și 7, luminile s-ar fi stins, iar sistemul de apel de urgență nu ar fi funcționat.
Bărbatul ar fi cerut ajutor, însă nimeni nu l-ar fi auzit. După patru ore petrecute în întuneric, acesta ar fi suferit un stop cardiac, incidentul fiind consemnat la vremea respectivă ca o tragedie care a marcat comunitatea.
Ulterior, locatarii ar fi observat comportamente neobișnuite ale liftului, care ar fi început să pornească singur în fiecare noapte, exact la ora la care s-a produs incidentul. Specialiștii chemați să verifice instalația nu ar fi identificat nicio defecțiune, toate componentele fiind declarate funcționale.
O locatară de la etajul 5, cunoscută în discuții drept doamna Vasile, a povestit o întâmplare care a circulat intens în mediul online:
„Am auzit liftul noaptea și m-am uitat prin vizor. S-a oprit la etajul meu, ușile s-au deschis. Cabina era goală, dar aerul era rece, plin de mirosul fricii. Ușile s-au închis și liftul a continuat să urce.”
Un alt episod menționat datează din 2003, când un student pe nume Andrei ar fi folosit liftul fără să cunoască povestea din spatele lui. Acesta ar fi relatat că mecanismul urca și cobora fără control, butoanele nu reacționau, iar ușile rămâneau închise.
„Nu eram singur. Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam.”, ar fi declarat tânărul la finalul cursei.
În urma acestor relatări, locatarii ar fi decis să evite utilizarea liftului în intervalul 03:00–07:00, considerând că „liftul aparține lui Marian”, o expresie care circulă în comunitate și care sugerează că tragedia din 1994 ar fi rămas simbolic legată de instalație.
Singura noapte în care fenomenul nu s-ar fi manifestat ar fi fost în 2015, la 21 de ani de la incident. Totuși, potrivit discuțiilor din mediul online, liftul și-ar fi reluat comportamentul obișnuit în noaptea următoare.
CITEŞTE ŞI: De ce se închid multe fabrici în România, în 2026. Care este motivul real, de fapt