Vă mai aduceți aminte de Gina Felea, patroana de nightclub care a avut un moment de celebritate în urmă cu mai bine de 10 ani? Anunțul postat la vremea respectivă — în care recruta românce pentru două cluburi din Torino — s-a viralizat rapid, iar blonda a ajuns subiect de parodie în serialul „Băieți de oraș”, al lui Mihai Bendeac. A fost interpretată, în producția de la Antena 1, de actrița Anca Dinicu, care a transformat-o într-o adevărată senzație TV!
Patroana de club, așa cum s-a prezentat la vremea respectivă, a avut curajul să filmeze un anunț de recrutare pentru două locații din Torino. Mesajul, dar și modul de exprimare și promovare, au făcut ca Gina Felea să devină, peste noapte, un personaj viral pe rețelele sociale și un subiect de parodie pentru actorii de comedie din România.
Blonda susținea, la vremea aceea, că are nevoie disperată de angajate. Era stabilită de ani buni în Italia și ar fi deținut două cluburi de noapte. Le promitea fetelor din România că, dacă se angajează la ea, vor avea ocazia să câștige „un ban cinstit” și că se pot îmbogăți într-un an, fără să fie nevoite să renunțe la haine. Ba mai mult, spunea că cele care vor lucra pentru ea nu vor regreta această decizie și nu își vor mai dori să revină în România.
Gina Felea este din Vaslui și, la vârsta de 19 ani, a plecat la muncă în Italia, în căutarea unui trai mai bun și pentru a-și ajuta familia. La început, a fost dansatoare într-un club din Torino, apoi și-ar fi deschis chiar ea două locații în același oraș. Potrivit declarațiilor sale de la acea vreme, afacerile se bucurau de succes.
„O muncă ușoară și, în același timp, distractivă, unde poți câștiga bani simțindu-te ca acasă, deoarece noi, aici, suntem o familie. Combinăm munca și distracția pentru a ne simți cât mai bine și pentru a transforma munca în plăcere.
Dacă nu ați mai lucrat vreodată în acest domeniu, nu vă imaginați că o să cuceriți lumea din primul contract sau că vă veți îmbogăți peste noapte. Acest lucru se întâmplă, de obicei, după minimum 10 luni — maximum 24 de luni (depinde de cât de ambițioase sunteți și de clubul în care ați nimerit). Însă, între timp, viața bună și banii nu vă vor lipsi nici măcar o clipă”, spunea Gina Felea în anunțul de angajare.

Modul în care vorbea și se afișa l-a determinat pe Mihai Bendeac să o transforme într-un personaj în comedia realizată la Antena 1. În serial, Gina Felea a fost interpretată de actrița Anca Dinicu, care i-a imitat perfect gesturile și ticurile verbale.
Această combinație a devenit preferata publicului din România, care a savurat, în urmă cu peste 10 ani, clipuri cu cele două „Gina Felea” — cea reală și cea parodiată.
„Eu ce am făcut din Gina Felea, care e pe internet, are legătură, că din ea e inspirată, dar e parodiată cea reală”, a declarat actrița.
Comentariile negative și criticile primite de la românii care munceau cinstit au determinat-o pe patroana din Torino să renunțe la rețelele sociale. Și-a rărit mult aparițiile după ce s-a viralizat, însă doar pentru o perioadă scurtă. A revenit, în urmă cu câțiva ani, în atenția internauților, după ce s-a lăudat că a intrat și ea în sfera criptomonedelor.
În prezent, Gina Felea are 41 de ani și locuiește în continuare în Italia. Are o comunitate mică de urmăritori și se prezintă drept „creatoare de conținut”. Și-a pierdut din popularitate, dar nu și plăcerea de a se expune în mediul online. Pe contul de Instagram, blonda adoră să publice clipuri video realizate cu AI, în care poartă ținute provocatoare și dansează.
Cu toate că locuiește de ani buni peste hotare, nu și-a uitat familia și vine în România ori de câte ori are ocazia, pentru a-și vizita părinții. Despre iubitul ei, Ronald Lashi, cu care se afișa des în trecut, nu se cunosc multe detalii. Cei doi par să se fi despărțit, dacă judecăm după faptul că, în prezent, aceasta apare singură în imaginile postate.
CITEȘTE ȘI: