O vedetă de la Antena 1 este însărcinată! Marele anunț, făcut în noaptea Sfântului Andrei: “Îl așteptăm pe bebe 3 ❤️”

O vedetă de la Antena 1 este însărcinată din nou și a ales să facă marele anunț într-o zi de sărbătoare: de Sfântul Andrei! Vestea vine după ce ea și colegii săi de la emisiune au ținut sarcina ascunsă până în al doilea trimestru. Viitoarea mămică a fost cea care a făcut publice primele fotografii cu burtica de gravidă în care se află bebe 3 al familiei sale.

Ruxandra Luca de la “Neatza cu Răzvan și Dani” este însărcinată din nou

Ruxandra Luca, reporter special la “Neatza cu Răzvan și Dani”, este însărcinată în patru luni și a ales să dezvăluite secretul intim printr-un articol postat pe blogul său personal. Rândurile așternute sunt extrem de emoționante și a dezvăluit cum a reacționat atunci când l-a văzut prima dată pe bebeluș la ecograf.

“În burta asta cam lipită de coaste crește de aproape 16 săptămâni un pui de om. N-o fi mare burta, dar nici puiul nu-i prea mare, cam cât un măr, să zicem, dacă mărul ar avea mânuțe, piciorușe și o inimioară care să bată.

Aș vrea să spun că sunt fericită și atât, dar mai sunt și tare emoționată. Mi-e teampă de tot ce știu și de tot ce nu știu. Până la ecografia de 12 săptămâni, nici n-am putut să cred că sunt însărcinată, că se întâmplă cu adevărat, deși greața cumplită, oboseala și durerile de cap și de burtă, toate arătau schimbările mari prin care trecea corpul meu. Abia când am văzut la ecograf copilul din mine, al treilea copil al meu, conturat ca un pui de om și nu un simplu bob de mazăre, am plâns ca și cum m-al fi trezit din vis. (…). Mi-e teamă, mi-e drag, mi-e bucurie, mi-e emoție, mi-e iubire. ❤️ (…)”, a scris Ruxandra Luca pe blogul său.

Frumoasa vedetă de la Antena 1 mai are doi băieți împreună cu soțul ei, iar Crăciunul acesta va fi și mai special pentru toți patru… cinci, cu minunea care se dezvoltă în pântecele mamei sale.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
Simona Halep, cadou pentru Cătălin Botezatu: „Te iubesc pentru tot”
Prosport.ro
Simona Halep, cadou pentru Cătălin Botezatu: „Te iubesc pentru tot”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Laufer, la capătul puterilor. Ce se întâmplă în familia ei: „Este foarte complicat”
Click.ro
Alina Laufer, la capătul puterilor. Ce se întâmplă în familia ei: „Este foarte complicat”
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
Digi 24
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
O româncă și partenerul ei au fost uciși în Portugalia. Trupurile, ascunse într-o cisternă de apă. Cine este principalul suspect
Digi24
O româncă și partenerul ei au fost uciși în Portugalia. Trupurile, ascunse într-o cisternă de apă. Cine este principalul suspect
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
Promotor.ro
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
go4it.ro
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit teleportarea!
Descopera.ro
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit teleportarea!
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Ciprian Ciucu anunță că PNL nu poate asigura o majoritate pentru Siegfried Mureșan dacă va fi nominalizat de Nicușor Dan. Ciucu susține și că PSD-ului îi lipsesc „20-22 de voturi, cu tot cu voturile UDMR” și că ar negocia cu AUR. Nici PNL nu exclude „voturi conjuncturale” de la AUR pentru trecerea unui guvern
Gandul.ro

Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
Mediafax Italia
Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani
Mediafax Spania
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani