Ordin de la „Piți”, trei puncte la Clinceni: „Un egal nu ar fi deloc bun pentru noi!”

Ordin de la „Piți”, trei puncte la Clinceni: „Un egal nu ar fi deloc bun pentru noi!”

Înfrângerea clară pe care Universitatea Craiova a suferit-o runda trecută pe terenul campioanei, scor 2-0, a fost digerată cu greu de Victor Piţurcă.

Fostul selecționer și-a „pedepsit” elevii prin antrenamente intense și un cantonament prelungit, lucru care nu a fost deloc pe placul acestora. La conferința de presă premergătoare duelului de la Clinceni, „Piți” nu s-a ferit să vorbească de așa-zisele nemulțumiri ale jucătorilor săi și a spus că aceștia nu au deloc motive să se plângă de tratamentul la care sunt supuși.

„Jucătorii stau mult în cantonament? Nu stau mult! Pe vremea când jucam, eu stăteam numai în cantonament! Le-am spus că până când nu punem mecanismul în mişcare o să stăm mai mult timp împreună. După aceea vor putea să vină şi în ziua meciului, dar deocamdată avem de muncă”, a fost mesajul fostului selecționer.

Victor Piţurcă ştie că fanilor olteni nu le-a căzut prea bine rezultatul de la Cluj, dar mai ales evoluţia echipei și a spus că nu concepe  ca echipa sa să nu câştige pe terenul nou-promovatei, care la meciul cu Universitatea își va inaugura propria arenă, urmând a disputa primul meci din istorie în Liga 1 pe „Clinceni Arena”.

„Nu am avut o săptămână bună, aşa cum nu am avut-o nici după meciul cu Iaşiul. Dar asta este viaţa în fotbal. Am pierdut în faţa campioanei, dar acest meci este deja de domeniul trecutului şi ne gândim la cel cu Clinceniul. Este un joc foarte important pentru noi, pentru că avem nevoie de cele trei puncte. Dacă vom câştiga, toată lumea va spune că a fost ceva normal, dar dacă vom pierde va fi catastrofă. Un egal nu ar fi deloc bun pentru noi. În sensul ăsta ne-am pregătit bine. Sper să câştigăm acest meci şi să ne revenim puţin psihic. I-am simţit pe băieţi că au fost puţin mai supăraţi”, a declarat Victor Pițurcă, antrenorul principal al oltenilor.

Duelul de la Clinceni dintre Academica, locul 13 cu 10 puncte șu Universitatea Craiova, locul 3 cu 23 de puncte va avea loc astăzi de la ora 15:00 și va conta pentru prima etapă a returului sezonului regular al Ligii 1.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Laurențiu Reghecampf, vizat de o anchetă penală după plângerea Anamariei Prodan
Click.ro
Laurențiu Reghecampf, vizat de o anchetă penală după plângerea Anamariei Prodan
Instalație de telegondolă pentru schi, abandonată într-un țarc pentru animale. Milioane de euro risipite
Digi 24
Instalație de telegondolă pentru schi, abandonată într-un țarc pentru animale. Milioane de euro risipite
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Daniel Zamfir, șocat de ce a găsit la Ministerul Economiei: „O să vă îngroziți, este inadmisibil”. Ce le-a reproșat predecesorilor săi de la USR, Darău și Miruță
Gandul.ro
Daniel Zamfir, șocat de ce a găsit la Ministerul Economiei: „O să vă îngroziți, este inadmisibil”. Ce le-a reproșat predecesorilor săi de la USR, Darău și Miruță
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute