Pacea din Ucraina, mai aproape ca oricând. Trump îi cere lui Zelenski să cedeze teritorii: ”Au pierdut!”

Pacea din Ucraina, mai aproape ca oricând. Trump îi cere lui Zelenski să cedeze teritorii: ”Au pierdut!”
Ce spune Donald Trump despre pacea din Ucraina/ sursă foto: Profimedia

Statele Unite tocmai au încheiat două zile de discuții cu negociatorii ucraineni și europeni la Berlin, urmate de alte discuții între liderii europeni – toate încheindu-se cu semnale pozitive privind un viitor acord de pace între Rusia și Ucraina. 

Discuțiile s-au concentrat pe garanțiile de securitate pentru Ucraina, menite să descurajeze o potențială agresiune rusă în viitor, problemă care, în ciuda declarațiilor pozitive, rămâne un punct cheie în negocierile cu Moscova. Celălalt obstacol major este viitorul regiunii Donbas din Ucraina, pe care Rusia cere Kievului să o cedeze ca condiție pentru acord.

Ce spune Donald Trump despre pacea din Ucraina

Luni seara, liderii mondiali au lăudat „progresele semnificative”. Germania a declarat că există o șansă mică, dar reală, de a se ajunge în curând la un acord, lansând și ideea unei armistiții în perioada Crăciunului, iar președintele american Donald Trump a afirmat că „suntem mai aproape acum decât am fost vreodată”. Dar care este situația reală?

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și negociatorul său șef Rustem Umerov s-au întâlnit cu Steve Witkoff, trimisul special al lui Donald Trump, și Jared Kushner, ginerele liderului american, în capitala Germaniei. Cancelarul german Friedrich Merz s-a alăturat, de asemenea, discuțiilor, în cadrul cărora negociatorii au analizat ultima versiune a planului de pace susținut de SUA.

„Asta nu înseamnă că acum avem un plan perfect, dar este o versiune foarte viabilă.Americanii vor o rezolvare rapidă; noi ne preocupăm de menținerea calității chiar și în acest ritm. Dacă viteza și calitatea coincid, suntem pe deplin de acord.” declarat Zelensky reporterilor la Berlin.

Zelensky a declarat marți că a lucrat cu SUA în detaliu la documentele care ar putea opri războiul și garanta securitatea în timpul negocierilor de pace. „Fiecare detaliu contează, deoarece niciun detaliu nu trebuie să devină o recompensă pentru agresiunea Rusiei”, a declarat el în fața parlamentului olandez de la Haga.

În prezent, sunt în discuție cinci documente separate în cadrul acordului de pace propus – acestea includ garanții de securitate obligatorii din punct de vedere juridic care vor fi votate de Congresul SUA, precum și planuri de finanțare a reconstrucției Ucrainei după război.

Punctul nevralgic rămâne problema teritoriilor. Americanii cer retragerea Ucrainei dintr-un teritoriu care o protejează de încă o invazie. Volodimir Zelenski refuză, dar Donald Trump îi transmite că oferta este valabilă doar câteva zile.

Au pierdut deja teritorii, sinceri să fim. Sunt pierdute. Dar cred că am făcut progrese mari în legătură cu Rusia şi Ucraina. Sper!”, a continuat Donald Trump.

Proces de proporții între Trump și BBC: miliarde de dolari în joc și acuzații explozive

Ucraina, dispusă să renunțe la aderarea în NATO! Volodimir Zelenski a făcut anunțul care poate opri războiul cu Rusia

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Cornel Păsat, în război cu soția după despărțire! Bianca ar vrea să-l dea afară din propria casă: „Mă întâlnesc cu o situație mult mai dificilă”
Click.ro
Cornel Păsat, în război cu soția după despărțire! Bianca ar vrea să-l dea afară din propria casă: „Mă întâlnesc cu o situație mult mai dificilă”
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Lidl aduce în ofertă două gadgeturi pentru curățenia casei. Aspirator vertical și robot de aspirare Silvercrest, la prețuri reduse
go4it.ro
Lidl aduce în ofertă două gadgeturi pentru curățenia casei. Aspirator vertical și robot de aspirare Silvercrest, la prețuri reduse
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Șirul nesfârșit de jigniri și scandaluri în care a fost implicat jurnalistul interzis de Nicușor Dan la Cotroceni, deși l-a susținut pe actualul președinte să obțină mandatul. Tudor Chirilă, care a întors la rândul său armele, sare în apărarea acestuia și lansează un nou val de acuzații la adresa lui Nicușor Dan
Gandul.ro

Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!