Părinții nu-ți spun tot ca să nu te îngrijoreze! Mihail Pautov explică ce poți face înainte să fie prea târziu

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Îi suni, îi întrebi ce mai fac și primești aproape invariabil același răspuns: „Suntem bine”. Numai că, avertizează medicul Mihail Pautov, în cazul părinților noștri acest „bine” poate ascunde uneori o problemă medicală, un tratament întrerupt, o analiză amânată sau pur și simplu dorința de a nu-și împovăra copiii cu propriile griji. Pentru cei care locuiesc departe de părinți, medicul vine cu o serie de sfaturi extrem de concrete: să pună întrebările potrivite, să se ocupe de programările medicale, să urmărească tratamentele și analizele și, poate la fel de important, să nu uite de singurătate. Distanța nu poate fi anulată, însă ajutorul poate ajunge acasă chiar și de la sute sau mii de kilometri.

De ce „suntem bine” nu este întotdeauna suficient

Pentru mulți dintre noi, telefonul de weekend către părinți a devenit un ritual. Întrebăm ce mai fac, dacă sunt sănătoși, iar răspunsul vine rapid: totul este în regulă. Pautov atrage însă atenția că generațiile părinților și bunicilor noștri au fost obișnuite să-și ascundă problemele, mai ales atunci când copiii sunt departe și au propriile griji.

Uneori, această grijă de a nu-i deranja pe ceilalți poate avea consecințe: copiii ajung să afle despre probleme medicale importante mult prea târziu.

„Suni acasă în fiecare weekend, întrebi ce mai fac și ți se răspunde de fiecare dată că totul e bine. Problema e că părinții noștri au fost crescuți să spună că totul e bine mai ales atunci când nu e, ca să nu te îngrijoreze pe tine, care ești oricum departe și ai destule pe cap. Așa se face că afli despre operație după ce s-a făcut, iar despre analiza proastă afli peste șase luni, din greșeală.”

Copiii ajung din Londra sau Torino în 24 de ore, dar uneori boala a fost descoperită târziu

Medicul spune că a întâlnit această situație în spital. Părintele ajunge la medic cu o afecțiune descoperită târziu, iar copiii lasă totul și vin imediat acasă. Odată ajunși lângă patul părintelui, apare inevitabil întrebarea: cum de n-am știut?

Numai că, spune Pautov, de multe ori copiii nici nu aveau de unde să știe. Nu pentru că nu le-ar fi păsat, ci pentru că nimeni nu le-a spus ce întrebări ar trebui să pună atunci când vorbesc cu părinții lor.

„Am văzut-o des în spital: vin oameni cu boli descoperite târziu, iar în salon copiii lor apar de la Torino sau de la Londra în 24 de ore, cu fața unui om care nu își iartă că nu a știut. Și adevărul e că de multe ori nici nu aveau cum să știe, pentru că nimeni nu le-a spus ce să întrebe.”

Nu mai întreba doar „Ce mai faci?”. Întrebările concrete pot spune mult mai multe

Primul sfat al medicului este simplu: schimbă întrebările. „Ce mai faci?” sau „Ești bine?” pot primi foarte ușor un „bine” automat. În schimb, o întrebare despre ultima vizită la medic, medicamente sau rețete obligă conversația să ajungă la lucruri concrete.

Asta nu înseamnă că fiecare convorbire cu mama sau tata trebuie transformată într-un consult medical. Întrebările pot fi strecurate firesc în conversație.

„Așa că hai să îți spun eu ce să întrebi, pentru că de la distanță se poate face mult mai mult decât crezi:

În primul rând, mută discuția de la starea generală la lucruri concrete. În loc de ce mai faci, întreabă când a fost ultima dată la medicul de familie și ce i-a spus.”

Întreabă-i ce medicamente iau și dacă mai au pastile

Pautov recomandă să aflăm inclusiv numele medicamentelor pe care le iau părinții și dacă tratamentul este respectat zilnic. O banală întrebare poate scoate la iveală faptul că o rețetă s-a terminat de două săptămâni sau că un medicament este luat doar din când în când.

„Întreabă ce medicamente ia acum, pe numele lor, și dacă le ia zilnic sau doar când își amintește. Întreabă dacă a mai rămas ceva din rețetă sau dacă s-a terminat de două săptămâni și nu a mai apucat să meargă.”

Important este și tonul. Dacă transformăm discuția într-o anchetă, părintele poate deveni defensiv. Mult mai eficient este ca aceste întrebări să apară natural, pe parcursul mai multor conversații.

„Ca să nu sune a interogatoriu încearcă să o faci relaxat, adaugă câte o întrebare la diverse, iar răspunsurile îți vor da de zece ori mai multe informații decât un simplu «sunt bine».”

Fă tu programarea. Uneori aici se pierde toată lupta

Există și o problemă mult mai banală decât refuzul de a merge la medic: logistica. Pentru o persoană în vârstă, o programare online, un drum mai lung sau găsirea unui mijloc de transport pot deveni motive suficiente pentru a amâna consultația.

Aici, spune medicul, copilul aflat la distanță poate interveni foarte concret. Poate face programarea de pe propriul telefon, poate vorbi cu o rudă sau cu un vecin care să-l însoțească pe părinte și îi poate aminti în ziua consultației.

„Apoi, ocupă-te tu de logistică, pentru că acolo se pierde lupta; nu neapărat pentru că nu vor să facă ce trebuie, ci pentru că programarea online li se pare complicată, drumul e lung, iar amânarea e mai comodă decât efortul.”

Iar uneori câteva minute petrecute organizând toate aceste lucruri pot rezolva jumătate din problemă.

„Programează tu de pe telefon consultul medical, pune-le în calendar, roagă o rudă sau un vecin să meargă cu ei și trimite-le mesaj în dimineața respectivă, și uite așa ai făcut deja jumătate din treabă.”

Ce recomandă Mihail Pautov după 65 de ani

Medicul vorbește și despre controalele regulate după vârsta de 65 de ani. Ideea importantă, în explicația sa, este consecvența: nu zeci de investigații scumpe făcute haotic, ci un set de verificări de bază efectuate regulat, astfel încât rezultatele să poată fi comparate în timp.

„Ce merită făcut anual, după șaizeci și cinci de ani, e mai puțin decât ai crede: o vizită la medicul de familie cu analizele de bază, adică hemoleucogramă, glicemie, profil lipidic, funcție renală și hepatică, plus măsurarea tensiunii, verificarea vederii și a auzului și, în funcție de istoricul familial, screeningul pentru cancerul de colon și cel de sân.”

Pautov insistă că regularitatea poate fi mai importantă decât acumularea unui număr impresionant de investigații.

„Nu e nevoie de zeci de analize scumpe, ci de aceleași câteva, făcute regulat, ca să se poată compara între ele.”

Analiza pe care n-o găsești în buletinul de laborator: singurătatea

Există însă un lucru care nu apare pe nicio foaie de analize: singurătatea. Pautov atrage atenția că izolarea socială nu trebuie tratată ca un simplu disconfort emoțional.

El amintește o meta-analiză care a reunit 148 de studii și date provenite de la peste 300.000 de persoane. Potrivit rezultatelor citate de medic, persoanele cu relații sociale mai solide au avut o probabilitate de supraviețuire cu aproximativ 50% mai mare în perioada analizată.

„Și mai e ceva ce nu apare în nicio analiză, din păcate: singurătatea. Nu e doar un sentiment neplăcut, e un factor de risc măsurabil.”

De aceea, telefonul dat mamei sau tatălui nu trebuie privit exclusiv ca o formalitate de familie.

„Un telefon dat mai des nu înlocuiește un tratament, dar nici nu e doar un gest simbolic, îl poate ajuta să nu se simtă singur.”

„Ce îl ajută e să fii organizat, nu să fii trist”

Poate cea mai puternică parte a mesajului medicului îi privește tocmai pe copiii care au plecat departe și trăiesc cu sentimentul că nu fac suficient pentru părinții rămași acasă.

Vinovăția nu face un părinte mai sănătos, spune Pautov. În schimb, implicarea practică poate conta: un telefon mai atent, o întrebare concretă, o programare făcută la timp, un vecin rugat să-l însoțească la medic sau simplul fapt că îl suni mai des.

„Și încă un lucru, poate cel mai greu de auzit. Vinovăția pe care o simți că ești departe nu ajută pe nimeni și nu îl face pe părintele tău mai sănătos.”

Iar concluzia medicului reduce întregul mesaj la o frază simplă:

„Ce îl ajută e să fii organizat, nu să fii trist.”

CITEȘTE ȘI: Medicul Mihail Pautov le spune românilor să uite de ceaiuri când îi „supără bila”. Când sfatul bunicii trebuie înlocuit cu fuga la medic

Mihail Pautov povestește cum a recunoscut un AVC în propria familie. Semnele pe care trebuie să le știm: „Fiecare minut va conta enorm”