Delia, una dintre cele mai apreciate și iubite artiste din România, revine în atenția fanilor cu o nouă piesă dedicată celor care împărtășesc iubirea ei pentru munte. Cântăreața este cunoscută pentru pasiunea ei pentru drumeții și natură, iar acum a creat o melodie care promite să fie un hit.
Dragostea Deliei pentru munte a căpătat acum formă muzicală prin lansarea piesei „Du-mă la munte”. Ea apreciază fiecare moment pe care îl petrece departe de agitația orașului și se simte împlinită. Artista, cunoscută pentru spiritul ei liber, curajos și mereu în căutare de aventură, a transpus în această melodie tot ceea ce o leagă de natură și de înălțimi, având o mare experiență de ani de zile.
Delia, o fire nomadă și visătoare, a scris melodia pentru a exprima emoțiile profunde pe care le trăiește de fiecare dată când ajunge pe trasee montane: sentimentul de eliberare, energia intensă și conexiunea specială cu muntele. În versuri se regăsește și dorul care o cuprinde atunci când nu poate evada în locul ei preferat, acolo unde liniștea și adrenalina se întâlnesc.

Delia și soțul ei au făcut pasul către competițiile internaționale de skyrunning, dedicându-și timpul antrenamentelor și reușind să obțină rezultate remarcabile, care le-au adus participări în etape importante ale Cupei Mondiale. Ultima cursă la care au luat startul a fost în Italia, la sfârșitul lui iunie, unde Delia a parcurs 50 de kilometri pe un traseu cu diferențe mari de nivel.
După această experiență, cei doi au făcut o pauză, întrucât artista a fost implicată în filmările pentru noul show „The Ticket”, unde este jurat, motiv pentru care nu au mai participat la alte competiții în vară.
„La anul probabil vom merge mai mult. Vara aceasta, cu filmările la The Ticket, nu prea s-a mai reușit”, a mărturisit soțul Deliei, Răzvan Munteanu.
CITEȘTE ȘI: Revine în emisiunea „Visuri la Cheie”, după o absență de 4 sezoane! Cu cine va filma Dragoș Bucur
Costel Biju va deveni bunic! Artistul a dezvăluit sexul copilului lui Tony One chiar pe scenă