România traversează unul dintre cele mai intense episoade de caniculă din această vară, iar temperaturile extreme continuă să pună stăpânire pe aproape toate regiunile țării. În sud, vest și sud-vest, maximele depășesc frecvent pragul de 35 de grade Celsius, iar în unele zone se apropie chiar de 40-43 de grade. Disconfortul termic este accentuat, nopțile rămân tropicale, iar meteorologii recomandă populației să evite expunerea prelungită la soare în orele de vârf.
Veștile bune sunt însă că acest episod de căldură extremă nu va dura foarte mult. Potrivit celei mai recente actualizări a prognozei AccuWeather, sfârșitul săptămânii va aduce o schimbare importantă a vremii, iar temperaturile vor începe să scadă în mare parte din România.
Conform prognozei actualizate pentru Capitală, zilele de marți, miercuri, joi și vineri vor rămâne caniculare. Maximele vor atinge 37-38 de grade Celsius, iar minimele nocturne vor rămâne ridicate, între 20 și 22 de grade, ceea ce înseamnă că locuitorii Bucureștiului vor avea parte de noi nopți tropicale.
Vineri este estimată ultima zi în care temperatura va ajunge la 37 de grade Celsius. Începând de sâmbătă, vremea începe să se mai răcorească, iar maxima va coborî la aproximativ 35 de grade. De duminică și în primele zile ale săptămânii viitoare valorile vor continua să scadă spre 33-34 de grade, ceea ce marchează sfârșitul episodului de caniculă din Capitală, chiar dacă vremea va rămâne călduroasă.

Prognoza pe termen lung indică faptul că, după valul de căldură din această săptămână, temperaturile vor continua să coboare treptat în a doua jumătate a lunii august. În jurul datei de 20 august, maximele din București vor ajunge în jurul valorii de 27-30 de grade Celsius, apropiindu-se de normalul perioadei.
Nu doar Bucureștiul va beneficia de o răcorire. Actualizările meteorologice arată că același scenariu se conturează și în celelalte regiuni ale României.
În Banat, Crișana, Oltenia și Muntenia, unde se înregistrează cele mai ridicate temperaturi din această perioadă, canicula va continua până la finalul săptămânii. Ulterior, valorile termice vor începe să scadă, iar maximele nu vor mai depăși, în general, pragul canicular de 35 de grade Celsius.
Și în Transilvania, Moldova și Dobrogea vremea se va menține foarte caldă în următoarele zile, însă de sâmbătă temperaturile vor intra pe un trend descendent, iar atmosfera va deveni ceva mai suportabilă.
CITEȘTE ȘI: ANM anunță schimbarea radicală a vremii! După canicula de 40°C vin ploile torențiale și vijeliile