Pensionarii care primesc bani în plus în mai 2026. Cine se încadrează și de când nu se va mai aplica CASS peste 3.000 lei

Pensionarii care primesc bani în plus în mai 2026. Cine se încadrează și de când nu se va mai aplica CASS peste 3.000  lei
Pensionarii care primesc bani în plus în mai 2026. Cine se încadrează si de când nu se va mai aplica CASS peste 3.000 lei / Sursa foto: arhivă

Ajutorul financiar destinat pensionarilor cu venituri reduse va fi acordat începând din luna mai. Prima tranșă urmează să ajungă la aproximativ 2,9 milioane de persoane, ca parte a „Pachetului de solidaritate” aprobat de Guvern. Măsura are caracter temporar și nu reprezintă o creștere permanentă a veniturilor. Aceasta constituie un sprijin acordat în două etape, cea de-a doua plată fiind programată pentru luna decembrie.

Totodată, pentru pensiile care depășesc pragul de 3.000 de lei, legislația actuală prevede ca din ianuarie 2027 să fie eliminată contribuția la asigurările sociale de sănătate. Asta ar urma să se reflecte în venituri mai mari pentru această categorie de pensionari.

Autoritățile susțin că aceste măsuri au fost introduse ca răspuns la dificultățile tot mai mari cu care se confruntă populația din cauza scumpirilor. Obiectiv principal este sprijinirea categoriilor cele mai afectate și menținerea unui nivel minim de protecție pentru veniturile persoanelor vulnerabile.

Pensionarii vor primi ajutoarele financiare în două tranșe

Aproximativ 2,9 milioane de pensionari cu venituri reduse vor primi un sprijin financiar acordat de stat. Măsura este inclusă în „Pachetul de Solidaritate” lansat de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS), destinat pensionarilor, părinților și copiilor cu dizabilități.

Sursa foto: Pixabay

Ajutorul va fi plătit automat, fără a fi nevoie de depunerea unor cereri. Acesta va fi distribuit în două tranșe, programate pentru lunile mai și decembrie 2026. Cuantumul sumelor variază în funcție de nivelul pensiei.

Cei cu pensii de până la 1.500 de lei vor primi în total 1.000 de lei (500 de lei în fiecare tranșă). Pensionarii cu venituri între 1.501 și 2.000 de lei vor încasa 800 de lei (400 de lei în mai și 400 de lei în decembrie). Cei cu pensii între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 600 de lei, împărțiți în două plăți egale de câte 300 de lei.

Când vor fi distribuite pensiile

Potrivit Casei Naționale de Pensii Publice, modul de plată a pensiilor diferă în funcție de opțiunea fiecărui beneficiar. Pentru cei care au ales viramentul în cont bancar sau pe card, banii sunt transferați, de regulă, în jurul datei de 12 a fiecărei luni, cel târziu până pe 13.

În schimb, pensionarii care primesc pensia prin intermediul poștei își încasează sumele direct la domiciliu. Distribuirea urmează să fie realizată etapizat, în intervalul 1–15 ale lunii.

CITEȘTE ȘI: Ce se întâmplă cu indexarea pensiilor în România. Adevărul despre majorarea promisă din 2027

Localitățile din România în care pensionarii primesc 545 lei in plus la pensie. Cine se încadrează

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de gemenele de la Cheeky Girls? Monica și Gabriela sunt total schimbate
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de gemenele de la Cheeky Girls? Monica și Gabriela sunt total schimbate
FOTO. Paige Spiranac a publicat imaginile verii și și-a cucerit milioanele de fani!
Prosport.ro
FOTO. Paige Spiranac a publicat imaginile verii și și-a cucerit milioanele de fani!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cine cântă în casele fraților Dolănescu, găina sau cocoșul? „Ne înțelegem aproape perfect”. Ce meserii au soțiile lor
Click.ro
Cine cântă în casele fraților Dolănescu, găina sau cocoșul? „Ne înțelegem aproape perfect”. Ce meserii au soțiile lor
Reacția Chinei, după ce Congresul SUA a adoptat noi sancțiuni draconice împotriva Rusiei
Digi 24
Reacția Chinei, după ce Congresul SUA a adoptat noi sancțiuni draconice împotriva Rusiei
Ce a răspuns George Simion, întrebat dacă s-a întâlnit cu Nicușor Dan la Vila Lac
Digi24
Ce a răspuns George Simion, întrebat dacă s-a întâlnit cu Nicușor Dan la Vila Lac
De la Volkswagen Golf la Mercedes Clasa C. Mașinile deținute de Siegfried Mureșan
Promotor.ro
De la Volkswagen Golf la Mercedes Clasa C. Mașinile deținute de Siegfried Mureșan
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Răspunsul Google la iPhone 18 Pro este aici
go4it.ro
Răspunsul Google la iPhone 18 Pro este aici
Care este diferența dintre aurora boreală și aurora australă?
Descopera.ro
Care este diferența dintre aurora boreală și aurora australă?
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Cine este Siegfried Mureșan, desemnat premier de Nicușor Dan. Omul Elenei Udrea, a fost finanțat de afaceristul „Pinalty” în campania alegerilor europarlamentare din 2014. Din poziția de europarlamentar, l-a atacat pe fiul lui Donald Trump
Gandul.ro

IMAGINI INCREDIBILE! Încăierare violentă pe un vas de croazieră. Un turist, internat în stare gravă
Mediafax Italia
IMAGINI INCREDIBILE! Încăierare violentă pe un vas de croazieră. Un turist, internat în stare gravă
De ce este GREȘIT să aplici deodorant imediat după duș?! Explicația unui farmacist
Mediafax Spania
De ce este GREȘIT să aplici deodorant imediat după duș?! Explicația unui farmacist