Un român de 38 de ani, originar din judeţul Ialomiţa, condamnat în 2021 la 20 de ani de închisoare pentru omor calificat, a fost depistat şi reţinut în Marea Britanie.
Bărbatul se sustrăsese timp de patru ani de la executarea pedepsei, fiind dat în urmărire internaţională. Capturarea sa a fost posibilă datorită colaborării dintre poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Ialomiţa şi Biroul Ataşatului de Afaceri Interne din Regatul Unit.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa, pe numele acestuia exista un mandat de executare a pedepsei privative de libertate, emis de Tribunalul Ialomiţa. Instanţa îl condamnase pentru violenţă în familie, în forma omorului calificat, o încadrare juridică rar întâlnită în România.
Autorităţile britanice au confirmat reţinerea şi urmează să demareze procedurile de extrădare, astfel încât bărbatul să fie adus în ţară pentru a-şi ispăşi pedeapsa.

Faptele pentru care a fost condamnat au avut loc în primăvara anului 2021. După ce consumase cantităţi mari de alcool şi avusese un conflict verbal cu socrul său, bărbatul a devenit violent, distrugând obiecte în locuinţă. Înainte de a pleca, a rostit ameninţarea:
„Intru în prima maşină care îmi iese în cale!”.
A urcat la volanul unui Renault Espace, având alături concubina, şi a pornit pe DJ 201, în localitatea Borăneşti. Conform anchetatorilor, a condus haotic, cu viteza de 126 km/h, deşi limita legală era de 90 km/h. La scurt timp, a pătruns pe contrasens şi a menţinut direcţia fără să frâneze, lovind frontal un Ford Focus în care se afla o familie tânără: un cuplu şi fiica lor de doar un an şi patru luni.
Impactul a fost devastator, autoturismul familiei fiind distrus complet. Tatăl, în vârstă de 21 de ani, a suferit răni grave şi a decedat după 21 de zile de spitalizare. Copila de un an şi patru luni a murit pe loc.
Mama a supravieţuit, însă medicii au stabilit că are nevoie de 200 de zile de îngrijiri medicale, rămânând cu infirmitate fizică şi psihică permanentă: deficienţă funcţională gravă, incapacitate totală de muncă şi tulburări cognitive severe.
În urma coliziunii, alte trei persoane au fost rănite. Ancheta a stabilit că bărbatul a acţionat cu intenţie, transformând maşina într-o armă letală. Condamnarea sa la 20 de ani de detenţie a fost considerată una dintre cele mai dure pedepse pronunţate pentru un caz de violenţă în familie încadrat la omor calificat.
După patru ani de fugă, autorităţile române şi britanice au reuşit să îl localizeze şi să îl reţină, în urma schimbului de informaţii prin canalul INTERPOL. Procedura de extrădare urmează să fie finalizată, astfel încât condamnatul să fie adus în România pentru a-şi ispăşi pedeapsa.
CITEŞTE ŞI: Ororile lui Emil Gânj: imagini șocante descoperite în telefonul criminalului