Polițist, cercetat pentru omor. Victima, un hoț, s-a trezit din morți în drum spre INML. Detalii uluitoare

Polițist, cercetat pentru omor. Victima, un hoț, s-a trezit din morți în drum spre INML. Detalii uluitoare

Un polițist care a împușcat unul dintre hoții care jefuiseră casele mai multor politicieni, printre care casa senatorului Niculae Bădălău cât și locuința Deliei Dinu, consilier al președintelui Klaus Iohannis și șef al departamentului de Protocol din cadrul Președenției, este cercetat pentru omor. Circumstanțele decesului bărbatului sunt cel puțin bizare.

La începutul lui februarie, polițiștii din Ilfov au indentificat o bandă de hoți care, de luni bune, dădeau mari bătăi de cap autorităților. Specializați în spargerea locuințelor de lux, aceștia organizaseră spargeri în Ilfov, Dâmbovița, Prahova, Giurgiu și București, iar printre victime se număraseră inclusiv persoane din mediile politice românești, așa cum au fost Niculae Bădălău și Delia Dinu, scrie Gândul.ro.

Apoi, anchetatorii ilfoveni au început să-i urmărească pe cei cinci membri ai bandei și au așteptat să încerce următoarea lovitură.  Drept urmare, aceștia au fost surprinși în flagrant în timp ce încercau să intre într-o vilă din Snagov.

Ce a urmat este greu de imaginat

Polițiștii au tras mai multe focuri de armă după ce hoții au fugit. Potrivit procedurii, inițial s-au tras focuri de avertisment, iar mai apoi către fugari. Aceștia au reușit, însă, să dispară. Totuși, unul dintre ei, un tânăr din Buftea, fusese rănit la picior și sângera puternic.

Potrivit unor surse judiciare citate de aceeași sursă, prietenii săi l-au dus pe malul unui lac, unde au încercat să-i acorde primul ajutor. După ce au improvizat un garou, i l-au legat sub rană și nu deasupra ei, așa cum ar fi trebuit.

Sângerarea însă nu s-a oprit, aceștia s-au speriat și l-au dus până în fața unui imobil din București, unde l-au abandonat într-o baltă de sânge. În cele din urmă, o persoană l-a găsit și a sunat la numărul de urgență 112.

Mortul a…înviat

Medicii ajunși la fața locului au încercat să îl resusciteze, dar a fost prea târziu așa că au decis să îi ducă la IML. Pe drum, însă, cel decedat a început să se miște, așa că personalul medical a schimbat destinația. Mortul proaspăt înviat a fost dus, de urgență, la spital. Din cauza faptului că organele vitale fuseseră private prea mult timp de sânge, după câteva ore, acesta a decedat…de tot.

În urma decesului, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov au deschis, însă, pe numele polițistului care a tras, un dosar de omor. Surse judiciare au explicat, pentru Gândul.ro, că polițistului i s-a reproșat faptul că l-a împușcat pe suspect în timp ce acesta fugea și nu reprezenta un pericol pentru integritatea fizică sau viața ofițerului.

Un alt caz, care de această dată, a fost intens mediatizat, s-a înregistrat după Paște, când un bărbat bolnav psihic a fost ciuruit, în numai câteva secunde, de un polițist bucureștean care venise, de fapt, să-i ajute pe reprezentanții Serviciului de Ambulanță să-l ducă la un spital specializat în tratarea bolilor mintale.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Averea lui Gigi Becali, din nou peste un miliard de euro: „Doar terenul de acolo face 400.000.000 de euro”
Prosport.ro
Averea lui Gigi Becali, din nou peste un miliard de euro: „Doar terenul de acolo face 400.000.000 de euro”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mădălina Apostol a plănuit totul. Ultimele gesturi înainte de a-și lua viața. Ce a făcut cu fetița sa și care ar fi fost ultimele sale cuvinte
Click.ro
Mădălina Apostol a plănuit totul. Ultimele gesturi înainte de a-și lua viața. Ce a făcut cu fetița sa și care ar fi fost ultimele sale cuvinte
Șeful diplomației poloneze: NATO ar învinge rapid Rusia „dacă ne-ar ataca și ne-am da jos mănușile”. Reacția Moscovei
Digi 24
Șeful diplomației poloneze: NATO ar învinge rapid Rusia „dacă ne-ar ataca și ne-am da jos mănușile”. Reacția Moscovei
Care este a zecea țară europeană care intră sub umbrela nucleară a Franţei
Digi24
Care este a zecea țară europeană care intră sub umbrela nucleară a Franţei
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Singurul actor cu care Morgan Freeman a refuzat să lucreze
go4it.ro
Singurul actor cu care Morgan Freeman a refuzat să lucreze
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Nicușor Dan îl laudă pe Alexandru Nazare, la nunta căruia a participat. „A fost un ministru bun, este profesionist”. Ministrul Finanțelor, în cărți pentru a fi desemnat premier
Gandul.ro
Nicușor Dan îl laudă pe Alexandru Nazare, la nunta căruia a participat. „A fost un ministru bun, este profesionist”. Ministrul Finanțelor, în cărți pentru a fi desemnat premier
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!