Prima declarație a mamei lui Culiță Sterp despre împăcarea lui cu Carmen de la Sălciua

Culiţă Sterp şi Carmen de la Sălciua au demonstrat că dragostea învinge orice obstacol. Au lăsat momentele grele în trecut, iar acum se gândesc la un viitor frumos împreună. Mama artistului s-a bucurat de împăcarea celor doi şi mai mult decât atât, le-a transmis şi un mesaj.

Zilele trecute Ileana Sterp a avut parte de o nuntă ca în poveşti alături de alesul inimii. Culiţă a fost la nunta surorii lui împreună cu Carmen. Mama artistului a fost foarte bucuroasă să îi vadă din nou împreună şi le-a transmis celor doi îndrăgostiţi un mesaj.

„Am iubit-o foarte mult pe Carmen. E și din zona mea, din Alba Iulia. Am iubit-o din tot sufletul meu pe Carmen, ca pe fetele mele. Să dea Dumnezeu să fie împreună pentru totdeauna, de nedespărțit. Doar moartea să-i mai despartă. El a greșit, știe, e copilul meu, dar nu vreau să îl ridic în slăvi. I-am spus: ‘Culiță, să te rogi la Dumnezeu, te pui în genunchi și spui că nu mai faci, iar Dumnezeu o să te ajute’. Ei așa au zis, că vor să facă și un copil, dar eu nu prea simt”, a declarat mama lui Culiță Sterp în exclusivitate pentru Teo Show.

Culiţă Sterp, declraţie de dragoste pentru Carmen de la Sălciua

Chiar dacă până acum au mai publicat poze, și au transmis mesaje pe rețelele de socializare, nu au dorit să îşi oficializeze relaţia. Însă, Culiță Sterp a confirmat printr-un mesaj, tot ce au dedus admiratorii în ultimele zile.

 

„Și da! Prima poză împreună! Trecut, prezent și viitor”, a scris Culiță Sterp în dreptul fotografiei.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Averea lui Gigi Becali, din nou peste un miliard de euro: „Doar terenul de acolo face 400.000.000 de euro”
Prosport.ro
Averea lui Gigi Becali, din nou peste un miliard de euro: „Doar terenul de acolo face 400.000.000 de euro”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Reacția Savetei Bogdan, după ce Jean Paler a suferit al doilea AVC: „În România muncești până cazi lat!”
Click.ro
Reacția Savetei Bogdan, după ce Jean Paler a suferit al doilea AVC: „În România muncești până cazi lat!”
Șeful diplomației poloneze: NATO ar învinge rapid Rusia „dacă ne-ar ataca și ne-am da jos mănușile”. Reacția Moscovei
Digi 24
Șeful diplomației poloneze: NATO ar învinge rapid Rusia „dacă ne-ar ataca și ne-am da jos mănușile”. Reacția Moscovei
Care este a zecea țară europeană care intră sub umbrela nucleară a Franţei
Digi24
Care este a zecea țară europeană care intră sub umbrela nucleară a Franţei
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Singurul actor cu care Morgan Freeman a refuzat să lucreze
go4it.ro
Singurul actor cu care Morgan Freeman a refuzat să lucreze
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Nicușor Dan îl laudă pe Alexandru Nazare, la nunta căruia a participat. „A fost un ministru bun, este profesionist”. Ministrul Finanțelor, în cărți pentru a fi desemnat premier
Gandul.ro
Nicușor Dan îl laudă pe Alexandru Nazare, la nunta căruia a participat. „A fost un ministru bun, este profesionist”. Ministrul Finanțelor, în cărți pentru a fi desemnat premier
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!