Primele imagini cu gemenele Indiggo după ce au fost arestate! Cu greu le mai recunoști

Cum arată gemenele Indiggo dupăce au fost arestate

Gemenele Indiggo au fost arestate în SUA, fiind puse sub acuzare pentru mai multe fapte grave, printre care tâlhărie și furt. Cele două s-au mutat peste Ocean de peste 17 ani, unde au încercat să devină cunoscute în industria muzicală. Acum au 41 de ani recent au fost arestate. Cum arată cele două în custodia poliției!

Cunoscute în România pentru participarea la Selecția Națională Eurovision 2006 cu piesa „Be My Boyfriend”, Gabriela și Mihaela Modorcea și-au construit ulterior viața în Statele Unite, unde locuiesc de aproape două decenii. Deși au plecat din țară dezamăgite că nu reușeau să-și consolideze o carieră artistică, au continuat să cânte și să își caute oportunități în străinătate, întâi în Germania, apoi în America.

Cele două surori, cândva o prezență constantă în showbiz cu trupa INDIGGO și participante la „America’s Got Talent”, au revenit recent în atenția publică, însă într-un context cu totul nefericit.

Gabriela și Mihaela Modorcea se află în prezent în custodia poliției din Miami-Dade County, iar acuzațiile care le sunt aduse sunt dintre cele mai serioase. În cazul Gabrielei, autoritățile indică un incident de natură violentă, care ar fi avut ca victimă o persoană de peste 65 de ani, fapt considerat extrem de grav în legislația statului Florida. Dosarul este încadrat ca violență domestică, ceea ce sugerează că victima avea o legătură apropiată cu aceasta. Gabriela rămâne în arest până la prezentarea în fața unui judecător.

Situația Mihaelei este la fel de delicată, aceasta fiind acuzată de furt, tâlhărie și utilizarea unei identități false. Nici pentru ea nu a fost stabilită o cauțiune, astfel că va rămâne în detenție până când instanța va decide următorii pași. Au apărut imagini cu ele din arestul poliției. Gemenele arată diferit față de cum erau cunoscute de publicul din România.

Incidentul vine în contrast puternic cu imaginea pe care gemenele o promovau recent în mediul online, unde apăreau în ipostaze religioase, transmițând mesaje spirituale și realizând momente muzicale în spații publice.

CITEȘTE ȘI: Stefanie, o influenceriță de 32 de ani, a fost dată dispărută în urmă cu 6 zile. Cum a fost găsită

Povestea lituanianului care a păcălit Facebook și Google! Cum a furat peste 100 de milioane fără să ridice niciun semn de întrebare

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Click.ro
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
CTP îl crede pe Nicușor Dan „mai tare decât nea Nicu”, după ce președintele a anunțat că face o nouă desemnare de premier și refuză alegerile anticipate
Gandul.ro
CTP îl crede pe Nicușor Dan „mai tare decât nea Nicu”, după ce președintele a anunțat că face o nouă desemnare de premier și refuză alegerile anticipate
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!