Primele imagini din timpul operațiunii de neutralizare a dronei rusești au fost făcute publice: ”Mereu la datorie”

Sursa foto: Facebook - Baza 86 Aeriană Borcea

O nouă dronă a pătruns, duminică, în spațiul aerian al României și a fost neutralizată în scurt timp de Forțele Aeriene Române. Incidentul a avut loc în zona Tulcea, iar la scurt timp au fost publicate și primele imagini din timpul misiunii de interceptare.

Este al treilea astfel de incident înregistrat în ultimele trei zile, după cazurile similare produse în județele Buzău și Tulcea. Toate cele trei drone au fost neutralizate în mai puțin de 48 de ore, iar autoritățile tratează situația cu maximă atenție.

Primele imagini din timpul operațiunii

Înainte ca operațiunea să fie finalizată, locuitorii din nordul județului Tulcea au primit un mesaj RO-Alert prin care erau avertizați asupra posibilității căderii unor obiecte din spațiul aerian. Oamenii au fost sfătuiți să se adăpostească în beciuri sau în spații de protecție civilă, iar în lipsa acestora să rămână în locuințe, departe de ferestre și de pereții exteriori.

După încheierea misiunii, Baza 86 Aeriană Borcea a făcut publice imagini din timpul intervenției și a transmis că drona a fost reperată, identificată, angajată și neutralizată de piloții români. Reprezentanții bazei au subliniat că militarii sunt permanent pregătiți să intervină pentru protejarea spațiului aerian național.

„Reperat, identificat, angajat și neutralizat!
Imagini surprinse în timpul misiunii desfășurate astăzi de piloții noștri pentru neutralizarea celei de-a treia drone care a pătruns neautorizat în spațiul aerian românesc.
Suntem mereu la datorie”, este  mesajul publicat de Baza 86 Aeriană Borcea.

Sursa foto: Facebook – Baza 86 Aeriană Borcea

Președintele Nicușor Dan a anunțat că aparatul de zbor a fost doborât la ora 10:13 de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, deasupra apelor teritoriale ale României, în zona Sulina-Chilia. Șeful statului i-a felicitat pe piloți și pe echipele de la sol pentru modul în care și-au îndeplinit misiunea.

Totodată, acesta a precizat că anchetele privind incidentele din ultimele zile continuă. Potrivit informațiilor transmise de autorități, drona distrusă vineri a fost identificată ca fiind de tip Shahed, model folosit de Federația Rusă în războiul din Ucraina.

„O nouă dronă a fost doborâtă în această dimineață, la ora 10:13, de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, deasupra apelor teritoriale ale României, în zona Sulina–Chilia. Îi felicit pe piloții români și pe echipele de la sol pentru profesionalismul, curajul și eficiența cu care își îndeplinesc misiunile. Prin acțiunea lor, contribuie la apărarea teritoriului național și la siguranța cetățenilor români. Potrivit anchetei desfășurate de Parchetul General, drona doborâtă vineri dimineață este de tip Shahed, utilizată de Federația Rusă în războiul de agresiune împotriva Ucrainei.
Investigațiile privind dronele doborâte ieri și astăzi sunt în desfășurare.
Protestul diplomatic al României fațǎ de Federația Rusǎ va fi fundamentat pe aceste cercetări.
Este inadmisibil și intolerabil ca Federația Rusǎ să continue încălcarea spațiului aerian al României, care este, în același timp, spațiu aerian al NATO și al Uniunii Europene. Astfel de acțiuni sunt inacceptabile și le tratǎm cu toată seriozitatea, alǎturi de aliații noștri”, a transmis Nicușor Dan.

Sursa foto: Facebook – Baza 86 Aeriană Borcea

CITEȘTE ȘI: Câți bani primește un pilot de avion F-16 în România. Diferențele uriașe dintre țara noastră și celelalte țări

Ce scrie presa de la Moscova despre cele 3 drone intrate în țara noastră. Pun totul pe seama Ucrainei

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Sanda Ladoși nu a fost invitată la majoratul fiului ei. Ce s-a întâmplat la petrecere: „A venit poliția”
Click.ro
Sanda Ladoși nu a fost invitată la majoratul fiului ei. Ce s-a întâmplat la petrecere: „A venit poliția”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Prima reacție de la Cotroceni, după alegeri. Cum s-ar putea schimba relația României cu noua generație de politicieni americani
Digi24
Prima reacție de la Cotroceni, după alegeri. Cum s-ar putea schimba relația României cu noua generație de politicieni americani
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Blestemul „midterms”. Nu doar Trump, ci mai toți presedinții americani în exercițiu au pierdut alegerile. Ce înfrângeri au suferit Bush, Obama sau Clinton când erau la Casa Albă și când au mai pierdut republicanii ambele camere
Gandul.ro

NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia