Acasă » Exclusiv » Prins la tură, după sărbători! Mirel Rădoi, în goana după abdomenul perfect

Prins la tură, după sărbători! Mirel Rădoi, în goana după abdomenul perfect

De: Paul Hangerli 04/01/2026 | 23:20

După sărbători în care mesele oltenești au gemut sub greutatea piftiilor, sarmalelor și a tuturor „greilor” din bucătărie, Mirel Rădoi a fost surprins într-o ipostază rară. La jogging, nu în conflict. Fără fluier, fără nervi, fără banca tehnică, doar cu telefonul în mână și cu ceața Nordului bucureștean drept martor. CANCAN.RO are imagini tari!

CANCAN.RO l-a surprins pe Mirel Rădoi în zona de nord a Capitalei, ieșit la alergat, probabil într-o tentativă serioasă de a arde ce n-au putut ierta sărbătorile. Se știe că mesele oltenești nu se negociază: piftii, sarmale cât pentru un cantonament, salată de boeuf cu strat dublu de maioneză, plus caltaboși, slănini, pastramă, jumări, șorici și cârnați cât vezi cu ochii.

Mirel Rădoi a ieșit la alergat la început de an

După ce s-a „împănat” corespunzător, cu ajutorul falei oltenești, Rădoi pare că a decis să revină la clasicele: mâncare de praz cu măsline și mult, foarte mult jogging.

Mirel Rădoi vrea să ardă caloriile după sărbători

Îmbrăcat sport, în pantaloni de trening albaștri Nike, adidași Nike și o bluză tot în aceeași cromatică, fostul antrenor al Craiovei alerga relaxat pe străzile aproape pustii, în ceața groasă care a pus stăpânire pe Nord. Diferența majoră față de trecut? Lipsesc sprinturile agresive spre arbitri și cursele euforice spre propriii jucători după goluri. Acum, singura linie pare să fie cea trasată de aplicația de fitness din telefon.

Face tot posibilul să ardă caloriile acumulate de sărbători

Ieșirea la jogging vine într-un moment de tranziție clară. Mirel Rădoi nu mai este antrenorul Universității Craiova, după ce și-a dat demisia în noiembrie 2025, la scurt timp după eșecul cu UTA Arad. Plecarea a fost confirmată oficial de club, iar despărțirea s-a făcut fără scandal financiar. Rădoi a renunțat la clauza de reziliere de aproximativ 250.000 de euro și chiar la salariul pe o lună întreagă, plecând cu buzunarele mai ușoare, dar cu fruntea sus.

Deși nu mai e pe bancă, legătura cu oamenii Craiovei nu s-a rupt complet. Rădoi schimbă în continuare mesaje cu Sorin Cârțu, semn că relațiile nu se termină odată cu demisia. Pe rețelele sociale, fostul selecționer a lăsat și o declarație criptică, demnă de un scenariu de telenovelă: „filmul Știința Campioană trebuie să continue, chiar dacă personajul secundar a murit”. Traducere liberă, el a ieșit din cadru, dar povestea merge mai departe.

Ca orice om aflat într-o perioadă de reset, Rădoi a mai bifat o schimbare simbolică. A scos la vânzare una dintre mașinile sale de lux, o adevărată bijuterie evaluată la aproximativ 732.000 de euro. Mai puțini cai sub capotă, mai mulți pași pe asfalt. Mirel Rădoi pare hotărât să slăbească nu doar de kilogramele de sărbători, ci și de amintirea bancii tehnice a Craiovei. Deocamdată, singurul adversar rămâne ceața din Nord și ceasul care îi măsoară pulsul.

CITEȘTE ȘI – Mirel Rădoi și-a dus prințesa la mall cu Bentley-ul de 350.000 €. Pentru fiica lui, doar ce e mai bun

NU RATA – Mirel Rădoi a “revenit” la echipa națională cu stil! A scos 700.000 € la plimbare prin Mogoșoaia, iar CANCAN.RO are imaginile. Ce “tanc” și-a cumpărat fostul selecționer

Recomandarea video

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×