Prințul George calcă pe urmele bunicului său, Regele Charles. Gestul care a fost remarcat imediat de public

Prințul George calcă pe urmele bunicului său, Regele Charles. Gestul care a fost remarcat imediat de public
Sursa foto: Profmedia/Colaj CANCAN

Prințul George îi calcă pe urme bunicului său, Regele Charles, în mai multe privințe. Tânărul în vârstă de 12 ani a fost fotografiat la ceremonia Trooping the Colour de weekendul trecut, purtând un costum bleumarin, o cămașă albă și o cravată bleu deschis.

Fanii au remarcat imediat cât de mult seamănă George atât cu bunicul său, Regele Charles, cât și cu străbunicul său, Prințul Philip, după apariția unei fotografii realizate la evenimentul regal de duminică, în care acesta mergea cu o mână în buzunar.

Prințul George calcă pe urmele Regelui Charles

Într-o postare distribuită pe rețelele de socializare, imaginea lui George a fost comparată cu fotografii ale lui Charles și Philip, ambii surprinși mergând într-un mod similar: cu brațul drept pe lângă corp și mâna stângă în buzunar. Acest mod de a merge a fost numit de internauți „Windsor Walk”, o referire la descendența lor din familia Windsor.

„Prințul George este ca o oglindă”, a scris un utilizator în comentarii, în timp ce altul a adăugat: „Într-adevăr, îi seamănă până și la mers”.

Prințul George seamănă mult cu Regele Charles

Utilizatorii de pe rețelele sociale nu sunt primii care au observat asemănările izbitoare dintre Charles și George. Într-un clip filmat pentru documentarul BBC „Elizabeth at 90 – A Family Tribute”, unchiul lui George, Prințul Harry, a remarcat că regele „merge ca George… sau George merge ca el. Există un scop în felul în care merg”. De altfel, tatăl lui George, Prințul William, a fost de acord cu afirmația.

Regele Charles și Prințul George au o relație apropiată, iar monarhul în vârstă va juca, pe măsură ce nepotul său crește, un rol de mentor pentru viitorul rege.

„Este în acest moment o relație tipică între bunic și nepot, în ceea ce-l privește pe George. Dar, pe măsură ce va crește, Regele va prelua rolul de mentor, la fel cum Regina Elisabeta a făcut cu William”, a declarat Robert Jobson, autorul cărții „Our King: Charles III: The Man and the Monarch Revealed”.

Cei doi împărtășesc pasiunea pentru pictură, gătit, grădinărit și protejarea mediului, după cum a reieșit din declarațiile familiei de-a lungul anilor. Charles a declarat pentru BBC că îi place să grădinărească împreună cu nepotul său și să îi vorbească despre mediu.

CITEȘTE ȘI:

Cum a glumit regele Charles despre una dintre marile pasiuni ale reginei Camilla. „Soția mea ar fi atât de geloasă!”

Prințul Louis a cucerit din nou publicul. Gestul făcut de nepotul Regelui Charles la parada militară dedicată monarhului

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Prosport.ro
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Romina Gingașu, reacție după ce și-a șters fotografiile de pe Instagram. Ce se întâmplă, de fapt, între ea și Piero Ferrari: „Vreau să mă mut”
Click.ro
Romina Gingașu, reacție după ce și-a șters fotografiile de pe Instagram. Ce se întâmplă, de fapt, între ea și Piero Ferrari: „Vreau să mă mut”
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Digi 24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Digi24
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
go4it.ro
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Alegeri în Germania: S-au deschis secțiile de vot în Mecklenburg-Pomerania și Berlin. Cu ce noutate începe scrutinul
Gandul.ro
Alegeri în Germania: S-au deschis secțiile de vot în Mecklenburg-Pomerania și Berlin. Cu ce noutate începe scrutinul
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli