Prințul Harry, mesaj direct pentru Vladimir Putin: Războiul din Ucraina trebuie să se încheie imediat

Prințul Harry, mesaj direct pentru Vladimir Putin: Războiul din Ucraina trebuie să se încheie imediat

Prințul Harry al Marii Britanii a efectuat joi o vizită neanunțată la Kiev și i-a cerut președintelui Rusiei, Vladimir Putin, să oprească războiul.

De asemenea, prințul i-a cerut președintelui SUA, Donald Trump, să dea dovadă de leadership pentru a ajuta la soluționarea conflictului, informează Reuters.

Prințul Harry, mesaj direct pentru Vladimir Putin

Prin tradiție, Familia Regală Britanică nu se pronunță asupra chestiunilor politice, deși Regele Charles și alți membri seniori și-au exprimat în mod regulat sprijinul pentru Ucraina. Totuși, Harry, aflat la a treia vizită în Uraina de la începutul războiului, a folosit un limbaj mult mai direct decât oricare dintre rudele sale până acum.

„Domnule președinte Putin, nicio națiune nu beneficiază de pierderile continue de vieți omenești la care asistăm. Încă există un moment, chiar acum, pentru a opri acest război, pentru a preveni suferințe suplimentare pentru ucraineni și ruși deopotrivă și pentru a alege un alt drum”, a declarat Harry într-un discurs susținut la un forum de securitate din Kiev.

Prințul Harry, apel către Donald Trump

El a făcut apel și la autoritățile de la Washington să depună mai multe eforturi pentru a contribui la încheierea războiului.

„Acesta este un moment pentru leadership american, un moment în care America să arate că își poate respecta obligațiile asumate prin tratate internaționale. Europa a dat dovadă de un răspuns profund. Sarcina de acum este să combinăm rezistența cu rapiditatea, solidaritatea cu amploarea și angajamentul cu consecvența”, a mai spus el.

În discursul său, care a fost primit cu aplauze puternice, el a lăudat determinarea poporului ucrainean și răspunsul inovator al armatei, inclusiv capacitățile avansate de utilizare a dronelor.

În cadrul vizitei sale de două zile, Harry urmează să viziteze și organizația caritabilă HALO Trust, specializată în deminare și susținută de regretata sa mamă, Diana, Prințesa de Wales, precum și să petreacă timp cu participanți ucraineni ai Invictus Games Foundation, organizație pe care a fondat-o și care sprijină recuperarea veteranilor răniți prin sport.

CITEȘTE ȘI:

De ce numele ales de Prințul Harry și Meghan Markle pentru fiica sa a creat controverse la Buckingham. „Regina a fost furioasă”

„Atacul brutal” al Prințului Harry împotriva tatălui său după moartea Prințesei Diana. Ce a spus despre „traumele” din copilărie

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
Gigi Becali, Giovanni Becali și Victor Pițurcă, rămași fără bani la cazino, au intrat peste „donjuanul fotbaliștilor” și l-au „jumulit” de 40.000 de dolari! EXCLUSIV
Prosport.ro
Gigi Becali, Giovanni Becali și Victor Pițurcă, rămași fără bani la cazino, au intrat peste „donjuanul fotbaliștilor” și l-au „jumulit” de 40.000 de dolari! EXCLUSIV
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Oana Ioniță, probleme cu Sushi, animalul său de companie. Ce a pățit patrupedul și cum a reușit vedeta să îl salveze: „Rasa asta de câini e foarte dificilă”
Click.ro
Oana Ioniță, probleme cu Sushi, animalul său de companie. Ce a pățit patrupedul și cum a reușit vedeta să îl salveze: „Rasa asta de câini e foarte dificilă”
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
Digi 24
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Digi24
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
Promotor.ro
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
go4it.ro
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Cine este Iliana Iotova, favorită la câștigarea președinției Bulgariei. Iotova a fost puternic contestată după ce, în perioada în care era vicepreședinte, l-a grațiat pe „Escobarul Bulgariei”
Gandul.ro
Cine este Iliana Iotova, favorită la câștigarea președinției Bulgariei. Iotova a fost puternic contestată după ce, în perioada în care era vicepreședinte, l-a grațiat pe „Escobarul Bulgariei”
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani