Probleme cu vaccinul anti-Covid-19 în Marea Britanie, chiar din prima zi. Ce afecte adverse a avut

Probleme cu vaccinul anti-Covid-19 în Marea Britanie, chiar din prima zi. Ce afecte adverse a avut

Autoritatea de reglementare a medicamentelor din Marea Britanie a lansat un avertisment cu privire la vaccinul anti-covid, la o zi după ce campania de vaccinare a început.

Astfel, cetățenii istoric semnificativ de aergii să evite vaccinul dezvoltat de Pfizer și BioNTech, după ce doi britanici au raportat efecte secundare în prima zi a campaniei de vaccinare, notează Reuters. Marea Britanie este prima țară europeană care a început campania de vaccinare pentru populație, scrie Mediafax. 

Numărul persoanelor din Marea Britanie care suferă de alergii severe se ridică la aproximativ 7 milioane, potrivit Sistemului Național de Sănătate (NHS), în timp ce 250.000 de persoane trebuie să aibă în permanență cu ei un EpiPen.

Doi britanici au avut reacții adverse

Directorul NHS, Stephen Powis, a declarat că sfatul medicilor a venit după ce doi angajați ai NHS au raportat reacții anafilactoide asociate cu prima doză de vaccin.

„Așa cum este obișnuit în cazul noilor vaccinuri, MHRA a lansat acest avertisment ca o măsură de precauție, pentru ca oamenii cu un istoric semnificativ de alergii să nu apeleze la acest vaccin, după ce două persoane aflate în această situație au prezentat ieri efecte secundare”, a declarat Powis. Cele două persoane „sunt în stare stabilă și se recuperează”.

Reacția nu se numără printre cele

În ciuda celor două cazuri apărute după prima zi de vaccinare, guvernul Marii Britanii continuă campania, iar azi urmează să fie vaccinate între 5.000 și 7.000 de persoane. Peste 800.000 de doze de vaccin se află deja în spitale, iar alte câteva milioane urmează să fie primite.

„Am fost avertizați de către MHRA cu privire la două cazuri care ar putea fi asociate cu reacții alergice în urma administrării vaccinului COVID-19 BNT162b2. Ca o măsură de precauție, MHRA a emis un ghid temporar către NHS, în timp ce demarează o investigație pentru a înțelege complet aceste cazuri și cauzele lor.

Pfizer și BioNTech sprijină investigația MHRA. În faza trei a testelor clinice, vaccinul a fost, în general, tolerat, fără a genera îngrijorări serioase pentru siguranță. Testul a fost făcut pe 44.000 de participanți, peste 42.000 au primit o a doua doză de vaccin”, a transmis un purtător de cuvânt al Pfizer, potrivit Daily Mail.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Click.ro
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Digi 24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Ce pensie ar putea primi românii care câștigă astăzi salariul mediu sau minim pe economie. Calculele unui analist economic
Digi24
Ce pensie ar putea primi românii care câștigă astăzi salariul mediu sau minim pe economie. Calculele unui analist economic
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Ofertă BF: Auchan vinde un TV TCL 4K de 165 cm mult sub eMAG și Flanco
go4it.ro
Ofertă BF: Auchan vinde un TV TCL 4K de 165 cm mult sub eMAG și Flanco
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Convoiul lui Zelenski ar fi fost atacat cu ouă la Dublin. În ce stare a ajuns una dintre mașinile din coloana oficială a președintelui Ucrainei la întâlnirea cu negociatorii americani
Gandul.ro
Convoiul lui Zelenski ar fi fost atacat cu ouă la Dublin. În ce stare a ajuns una dintre mașinile din coloana oficială a președintelui Ucrainei la întâlnirea cu negociatorii americani
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi