„Procurorul” crede 100% în Rednic: „Mircea e capabil să rezolve problemele, dar nu va fi ușor!”

Autor: Cristian P
Publicat: 16/10/2018 | 08:34
La puțin timp după ce Dinamo a oficializat numirea lui Mircea Rednic ca aantrenor, Cornel Dinu, legenda trupei din Șoseaua Ștefan cel Mare a ținut să-i liniștească pe fani și să-i asigure că Rednic este cea mai bună soluție pentru club și că este persoana potrivită de a scoate Dinamo din criză.

„Trebuie să gândiți în profunzime. Rednic nu lucrează cu Negoiță, el nu se mai ocupă direct de Dinamo. Se pare că va conduce băiatul care are coaforul. Mircea e inteligent și știe să le așeze. Sper să nu ziceți că nu e dinamovist sau că nu a avut performanțe. A câștigat titlul și a ieșit dintr-o grupă europeană cu Tottenham și Bruges. E greu să faci treabă cu jucători precum Axente, Popovici sau Katiskas, care nu bun nici de sirtaki. Mai sunt 11 etape, iar Mircea nu poate decât să acopere deficiențele individuale prin realism tactic colectiv. În meciul cu Botoșani, linia lui Dinamo era frântă, cu Katsikas și Mezague. Mircea e capabil să rezolve problemele, dar nu va fi ușor. Domnul David nu a putut să rateze această oportunitate. Rednic astăzi a dat o pildă extrodinară de inteligență, de atașament față de Dinamo, de cultură fotbalistică. Sigur că are și umor. În general sunt foarte mulți idioți în ziua de astăzi. Țuțea spunea că fără idioți n-am putea să vedem oamenii adevărați, geniile și normalitatea. Pildele date de Rednic și modul în care a vorbit despre toți experții din fotbal și despre angajamente sunt un exemplu. A vorbit cu haz și despre echipa națională”, a declarat Cornel Dinu la Digi Sport.

Primul meci al lui Mircea Rednic din acest mandat pe banca lui Dinamo va avea loc luni, 22 octombrie în Ștefan cel Mare cu Dunărea Călărași.

Citește și...