Proiectul fabulos pregătit de Antena 1 înainte de startul sezonului 10 de la Insula Iubirii. Revedere cu scântei între ex-concurenți și ispitele care le-au furat iubitele

Antena 1 vrea să dea lovitura și în această vară și pregătește o surpriză uriașă pentru fanii „Insula Iubirii”. După modelul care a făcut senzație în Spania și a generat audiențe impresionante, producătorii au decis să aducă și în România aceeași rețetă care i-a ținut pe telespectatori cu sufletul la gură. Astfel, înainte de startul sezonului 10, concurenții care au scris cele mai controversate povești de iubire din sezoanele 8 și 9 au fost reuniți pentru o serie de ediții speciale. Numai că planul producătorilor nu a decurs chiar fără probleme. În culise au reapărut tensiuni mai vechi, conflicte nerezolvate și reproșuri care păreau uitate, iar întâlnirile dintre foști parteneri și ispite s-au dovedit mult mai explozive decât și-ar fi imaginat cineva. CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, detalii din culisele proiectului care promite să reaprindă scandalurile, rivalitățile și poveștile de iubire care au făcut din „Insula Iubirii” unul dintre cele mai urmărite reality-show-uri din România.

Printre cei care au atras toate privirile la filmările edițiilor speciale s-au numărat Ella și Andrei, Maria și Marius, dar și Marian Grozavu și Bianca, cuplurile ale căror povești au ținut telespectatorii cu sufletul la gură în ultimele două sezoane. Revederile nu au fost deloc lipsite de emoții, mai ales că în ecuație au intrat și ispitele care au contribuit la destrămarea relațiilor lor. La un an de la încheierea filmărilor, unele conflicte par departe de a fi uitate, iar întâlnirile au fost, pe alocuri, extrem de tensionate. Dar să îi luăm pe rând!

De la vecini, rețeta gata făcută!

Întâlnirea dintre Ella și Andrei nu a fost deloc una ușoară, mai ales că trecutul dintre ei încă pare să fie încărcat de emoții și lucruri nespuse. Situația s-a complicat în momentul în care în același context și-a făcut apariția și Teo, ispita care a avut un rol important în destrămarea relației lor. Potrivit informațiilor din culise, prezența acestuia ar fi schimbat complet dinamica filmărilor, iar Andrei nu a fost  deloc confortabil cu ideea de a participa la aceleași momente. Ba mai mult, Andrei a ales să rămână singur într-o cameră separată, de unde a ascultat si urmărit tot ce au discutat Ella și Teo. Vă reamintim că, în cadrul emisiunii „Insula Iubirii”, Ella a ales la final să plece din Thailanda alături de ispita Teo, moment care a provocat unul dintre cele mai mari scandaluri ale sezonului și a dus la ruptura definitivă a relației cu Andrei.

Andrei nu a fost de acord sa filmeze alături de fosta parteneră

Revederea care reaprindre trecutul la „Insula Iubirii”

Următorul cuplu care a intrat în atenție la filmările edițiilor speciale „Insula Iubirii” a fost Maria și Marius, una dintre poveștile intense ale sezonului. Revederea nu ar fi fost deloc una ușoară, mai ales în momentul în care la filmări și-a făcut apariția și Oana Monea, ispita care a avut un rol important în destrămarea relației lor. Din informațiile din culise, Maria nu ar fi dorit sub nicio formă o întâlnire directă cu aceasta, motiv pentru care atmosfera ar fi fost una tensionată încă de la început. Conflictul dintre Maria și Oana Monea a continuat și după difuzarea emisiunii, ispita ar fi acționat-o în judecată pe soția lui Marius, solicitând daune morale pentru presupuse declarații de denigrare. Vă reamintim că, în cadrul emisiunii „Insula Iubirii”, Marius a căzut în ispită alături de Oana Monea, alegând la final să părăsească insula împreună cu aceasta, în timp ce Maria a plecat singură, moment care a generat unul dintre cele mai controversate finaluri ale sezonului.

Tensiunile continuă și în istanță

Tensiuni și controverse: Oana Monea, Maria și Marius

Scandalurile continuă! Trecutul reaprinde tensiuni!

Ultimul cuplu ajuns în atenția edițiilor speciale „Insula Iubirii” a fost Marian Grozavu și Bianca, iar apariția lor la filmări ar fi venit cu o încărcătură emoțională diferită față de celelalte povești. Deși ideea producătorilor a fost aceea de a arăta cum au evoluat relațiile la un an de la finalul emisiunii, în cazul lor lucrurile ar fi fost departe de o simplă revedere.

Situația s-ar fi complicat odată cu prezența lui Mathias, moment care ar fi schimbat imediat atmosfera și ar fi adus tensiune în discuții. Potrivit informațiilor din culise, Marian nu ar fi privit deloc cu ochi buni această întâlnire, mai ales în contextul în care relația lui cu Bianca nu mai este una stabilă, cei doi nefiind în prezent împreună, deși el ar încerca în continuare o împăcare.

Trecutul revine în prim-plan

Tensiuni, orgolii și un trecut care încă apasă

După toate aceste revederi încărcate de emoții, tensiuni și discuții nerezolvate, rămâne de văzut cum vor evolua mai departe relațiile dintre foștii concurenți de la „Insula Iubirii”. Fiecare cuplu a adus în față o poveste diferită, însă un lucru este cert: trecutul încă nu a fost complet închis pentru mulți dintre ei. Fanii emisiunii așteaptă deja să vadă și alte întâlniri și noi episoade din aceste ediții speciale, mai ales că fiecare apariție a fost însoțită de reacții puternice și momente neașteptate. Interesul pentru ce se întâmplă „după insulă” rămâne ridicat, iar producția pare că mai are multe povești de spus. Rămâne de văzut ce alte surprize vor mai apărea și cum vor reacționa cuplurile atunci când vor fi puse din nou față în față cu trecutul lor.

NU RATA: Scandalul de la Insula Iubirii continuă și după show! Oana Monea îi dă lovitura de graţie Mariei: e bună de plată! A ”lovit-o” cu 30.000 €!

CITEȘTE ȘI: Favoritele lui Marian Grozavu își aruncă vorbe grele! ”Ce femeie ești tu?! Erai cu bărbatul tău și…”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia